Naște-te lumină din stropul de lacrimă,
Ninge-mă-n noaptea cea rece, și
Cheamă apoi, din inimă...
Să-mi picure pururea însăși – sărutul.
În globul ce-atârnă în lume
E iarnă și umbra e albă
Căci plină este de glume
În jocul de fulg, întreaga paradă.
Este ironia vieții născută din –
Dejnădejde și ură, și vin
În lava ce se vrea eruptă
Cu-o inimă frântă.
Ceea ce tu ai iubit odată
A murit, este amintire,
Căci nu a fost real,
A fost iubirea de iluzii și vise.
Cu lacrima - pecete pe inimă
Viața și-a acoperit fața.
Într-o clipă a murit dorința
Speranța și dorul de viață.
Am crezut în tine și privirea
Am luat-o cu mine, în ceața
Ce liniștea serilor târzii.
Avea să o picteze în noapte.
Pierdut e sufletul și chiar în...
Lumina din stropul de rouă
M-am regăsit rătăcind;
O lume de iluzii-se naște.