scrumiera este goală, tăcerea mă pândește
cum o panteră neagră înlocuiește noaptea
și umbra se desprinde ca solzii mici de pește
și-n mine strigă versul ce îngrozește moartea

scrumiera este goală, țigara-i neatinsă
înveșmântată clipa veșmintele își scoate
și-n mine șoapta ta este o șansă ninsă
înzăpezita clipă a vorbelor pictate

scrumiera este goală, clădirea e pustie
în cameră mai este un scaun și-o frânghie
în mine chipul tău începe să se scrie
ca ultima scrisoare deschisă, arsă, vie

scrumiera este goală și goală e lumina
pe gât se plimbă moartea ca printr-un cimitir
se-mparte pe la colțuri cui să-i revină vina
când tu mă tragi de mână, încep să mă deșir