poem,iscoadă-a morții mele -
în sânul aruncat de amazoană
ai strâns din ploi aripile de stele
și-acum hrănești la piept o gură de cuvinte
"copacii uzi ai nopții iernează în morminte"
și croiul sângelui e ajustat la trupul
iubitei ce îmi poartă în pântece sărutul -
(tu n-ai știut că-n seara aceea,
la foc de lumânare,
mi te-am văzut plângând)

nomadă-i lacrima ce-ți iscălește graiul
cu pielea vorbei îmbrăcată-n codru de pământ
nomad e sufletul ce își mai poartă straiul
închis de-a sa iubire în preajma de cuvânt.