poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-03 | | Melancolie Nu-mi deschide ochii grei sub stele! Mi-e frică să nu-mi cadă din ei un cer de nesfârșită durere, iubito, pe umerii tăi. Mai bine șoptește-mi cu frunze albastre o toamnă ce cade, ca niciodată, târziu, apăsătoare pe buzele noastre, iubito, cu glas cenușiu. Ochilor noștri Purtăm două morminte-n priviri… Adânci, nesfârșite, din neguri și lumini. În ele îngropăm munții și mările, cerul și zările, stelele, florile…, când le privim. Unele se nasc acoperite, închise… și țin în ele esențe din stelele stinse, căci lumina nu are mormânt. În ochii noștri se ascunde Și doar atât. Geneză Eu m-am născut toamna dintr-o aripă de cocor, ce pleca pentru ultima dată și dintr-o frunză, ce zbura spre veșnicie și dintr-o ploaie, ce nu se mai oprea. De aceea port în suflet dorul de împlinire, fiindcă toamna toate pleacă. De aceea port în inimă patima vieții, fiindcă toamna toate mor. De aceea port în piept credința iubirii, fiindcă toamna toate se desfac.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate