Nu-mi e de-ajuns că azimă-i destulă
S-o dau și-acelui care-o jinduiește.
Nu-s fericit cu haina ce-nvelește
Trufia mea cuprinsă-ntr-o formulă.

La bun străin mi-e gândul. Nebunește
Îi pizmuiesc pe toți, pândind cu hulă
Și numărând, în dangăt de pendulă,
Avutul lor de pâine și de pește.

Invidia a destupat focoase,
Rupând din carnea mea și nu ascult
De un îndemn. Pe scări alunecoase

E frig în cuibul vieții de adult.
Unde-am rămas, ce scârbe zac mieroase?
Mă văd urcând, dar am căzut demult.