INDEMNUL DE A CREA

Nu poti sa creezi cand mintea nu ti-o cere
Un paradis de care nici noaptea nu te-nstrainezi
E chiar placut ca altii sa constate cu uimire
Ca mintea-i vrajitorul ce-l urmezi.

Cand licarirea apare in noaptea-nseninata
Tu la fereastra stai privind cum marea doarme
Si luna o priveste zambindu-i, e tacuta
Asteapta cufundarea in dragostea din lume.

Aceste clipe-i spun ca lumea-i aparenta
Ca dincolo de ochi e mintea, sentimentul
Caci noul e gandirea ce nu e refuzata
Cum se intampla adesea cand amintim trecutul.

Creaza deci prin influenta celor ce se desprind de veacuri
De lumea ce te-ndeamna s-o ai acum ca idol
Pastreaza doar savoarea privirilor de ceasuri
Ce aruncate-au fost spre mare ca un sol.

Iar luna a dorit sa te cunoasca
Caci gand n-avea, doar suflet si vointa
Doreste ca in zori sa te priveasca
Cum lumii tale ii vei da viata.