era un paradis de moment,
o singură linie, orizontală
suplă
unde urletul lupilor, prea atent,
era cuplă
a lunii de miere cu sânge

plânge, ei și ce, ce dacă,
spuneai, parcă
versul urca mai sus,
zâmbet întors de pe o parte pe alta,
ascuns
de singura daltă
în anotimpul dubioaselor liniști

era un paradis de moment

pe când trenul acesta umbla plângând
în miriști
se vede iarba mai arsă, mai densă,
ca dorul de femeie al oglinzii clipind
(neidentificat zburătorul de gând):
pierdut meteorit ofer recompensă

era un paradis de moment
și, latent,
plânsul cailor, domol
devenea legea greierilor

nu-i așa că
eu tu nu
dacă eu... spațiu gol?