Un fir de iarba

Cald suflet cant in versurile aurii din cartea vietii
Fermecator de bland, misterios de pur, naiv si sincer,
Un fir de iarba ce batut de adieri obositoare
Luat a fost de soarta si purtat peste hotare.

Vazut-a el flori rosii, galbene si de-ametist
Ce-si povesteau amoruri trecatoare si crescande
Neinteles in gand s-a aratat privind in taina
La floarea alba de pe camp, o alba lacrimioara.

Un farmec pus pe firul crud parea in data
Caci ochii lui sorbeau un paradis intruchipat
Si se simtea chemat de radacini si solul
Ce-adapostea fiinta, ocrotind amorul.

In clipa aceea a renuntat la aripi si la zbor
S-a asezat printre copaci, la trunchi
Langa izvor, cu-o radacina peste o alta
Ce i se potrivea, caci era dragostea ce-o cauta.

Iar vantul rautacios vroia din nou sa-l poarte
Spre alte flori, povesti, trunchiuri, izvoare
Dar firul nu se lasa purtat decat pana la floare,
S-o simta vroia, s-o aiba cu aripi calatoare.