Sufletele se plimbau
într-o îmbrățișare androginică
în care eikon-urile
pictau dinspre gri către alb
atâtea amintiri acoperite de cenușă
bucuria regăsită a fulgilor de nea
croșeta molatec rochii cu dantele stelate
în care să intre perfect protejate de demonul cu mâini și picioare
de tarantulă invidioasă pe săgețile lui Eros
sau mai bine pe fantasmagoria ce mnemotehnic
i-a împins carnal unul în brațele celuilalt
ca-n evul cel din urmă în care el era ea și invers
adunau petale de rouă aruncate cîndva
peste ochii de lut ai vrăjitoarei ce-i anatemiza din lumea-i plină de trepăduși
cu ochi de ciclop orbitor
se iubeau devorându-se pe același hamac
îmbătrânit prematur de greutatea
fructului adamic.