NEBUN SI-NDRAGOSTIT

Ce-au in comun nebunul si-ndragostitul oare?
Nebunul isi traieste amarul ce nu-l simte
Nici demonul ce arde intr-un parau de raze
Cand are-n fata raiul si iadul nu-l sustine
E mai viclean ca umbra si mai copil ca raul
El vede si aude, nu simte ca se-nseala
Doar crede si iar crede in focul ce-l apasa
Nu plange, doar suspina, rezista si-apoi moare
O data cu apusul ce naste noi mistere
Patat cu urme negre de umbre jucause
Paseste inainte, e dincolo de moarte,
Acolo unde iadul in a lui rau atrage
Pe cei ce cred cu ochiul si sufletul refuza
Ce-aud fara stiinta si-nfricosati se pierd
Printre imagini sumbre, iluzii si apusuri
Si-apoi ajung sa fie martirii unui neam
Ce vina au acestia ca s-au pierdut in noapte?
Indragostitul pare a fi chiar visatorul,
Ce vede chipul fetei in paraias de munte
Un chip de raze pure si stele ferecate
Ce te absorb in ziua si te cuprind in noapte
Apoi te-arunca-n raiul ce pe pamant s-arata
A fi impresurat de nori de-amor curat
Si mangaiat adesea cu roze ale iubirii
El pare sa-nteleaga ca binele invinge
Dar prea pluteste dansul pe vise efemere
Cand raiul e deasupra si-n jurul sau nu-i nimeni
Etern se crede-n noapte si imparat pe cerul
Ce nu stapan din lume cunoaste si accepta
Doar bine vede-n juru-i si bine face dansul
La rasarit el pleaca, pe nouri sa pluteasca
De asta data visul e realitate pura
Se-ncumeta sa treaca de portile facliei
Acolo unde raze il vor trezi-n vecie
Ce vina poa’ sa aiba ca a iubit la nebunie?
Ce-au in comun nebunul si-ndragostitul oare?
Abia acum cei doi privesc spre-a lor viata
Boema, visatoare, rafinament degaja
Caci e poveste toata si totul e-o poveste
In care-ndragostitul e focul tineretii
Si-n focul de pe urma e-ntruchipat nebunul.
Un echilibru-n dansii poetul se arata
Caci scrie in visare ce a vazut in lume
Cand un nebun, cand iadul,
Cand fiu indragostit, cand raiul
Poetul e putin din fiecare, si bun si rau,
Si-adanc, si-nalt, si-apoi ce mai conteaza
Oricum e un comun, nici foc, nici raza.