S-a ofilit o floare,
S-a prăbușit o stea;
A mai apus un soare,
Dup-o furtună rea.

A părăsit o lume
Devenind lumină;
Printre chipuri postume
A găsit odihnă.

Statui cu răni deschise
O plâng neîncetat;
Poemele-i sunt vise
Ce-ndeamnă la visat.

Era-n amurgul vieții,
Visa în consecvență,
A zguduit poeții;
Rănită-i de absență.

Visa la malul mării,
Dorea iubire pură
Și s-a supus chemării
Sorbită de natură.

La căpătâiu-i îngeri
I-absorb din poezie;
Pășind pe-a noastre plângeri
Aspiră-n veșnicie.