Fâlfâia trena rochiei în degradeuri nocturne
în timp ce alergam prostește după un liliac îndrăgostit.
Eram birjar într-o trăsură prea strâmtă
și mi-am ghemuit piciorele sub mine.
Buzele vibrau sub
un fior de electricitate
și părea că mă curentez încet
în timp ce-mi sorbeai cu patos
sângele din capilare.

Îți predam lecții de anatomie
pe propriul corp,
dar erai atât de îmbrăcat sufletește
cu inima legată în fulare de mohair.

Am început să împletesc ochi cu ochi
un șal de vise
să-mi tratez hipotermia
și dorul de tine.

Mă visam călare pe un cal roșu,
roșu de iubire, de foc, de patos
stăteam întinsă pe spinarea arcuită și caldă,
țineam în evantai toți așii de cupă
înnodam clipele în sfori marinărești.

Săpam pământul uscat cu unghiile
vroiam să găsesc rădăcinile paradisului
și să le plantez în ghiveciul de lut de pe verandă.
Aveam de gând să le ajut să crească,
să devină un arbore imens
în care să mă cațăr cu picioarele goale dimineața.
Acolo, pe un braț atât de puternic și de cald
aveam să-mi sorb cafeaua în înghițituri mici.

Tu ai să fii jos, la poalele copacului
cu brațele întinse spre cer
și ai să-mi ceri o gură de lumină,
iar eu, eu o să-ți spun că ții regim.

Am să călăresc singură pe spinări de paradis
și am să învăț să te întorc pe dos,
ca o rufă pe care o pui la uscat
ca să văd din ce ești făcut pe dinăuntru.