Clipele se joacă și eu nu reușesc să pășesc peste ele.
Undeva, în drumul meu, s-a rătăcit frica de a ști că trăiesc. Undeva, în urmă, am lăsat o parte din mine ca să câștig totul din tine ...

O icoană cu damf de tămâie atârnată sfidător de un gard ruginit ce ascunde o ruină ... O monedă aurită aruncată într-o groapă de noroi ... O petală încă vie și umedă într-un morman de gunoaie ...

Și-atunci, eu te rog ...

... atârnă-mă de peretele cald al bisericii ...
... ascunde-mă unde totul e viață pentru tine ...
... redă-mi rădăcinile și tulpina și plantează-mă unde știi că timpul e MORT ...

Scrie-mă cu dorința pe filele nemuririi sufletului tău. Atunci am să știu că merită să mori dacă strivești sub tălpi orele ... Am să învăț să le privesc cum zboară nepăsător pe lânga trupurile noastre ...