Aberatii






Aceasta-i lopata cu care-ti sapi groapa, hartia si limba, pamantul, care sub comanda ta a inviat zei, inmuiati in sarea tornadelor echilibrata de dulcele sangelui tau, ce n-a-nviat pe nimeni sub pasii tai uitati de cerul ascuns noaptea, de fulgi de lumina, scrijeliti deja pe retina.



Cine a gustat din abruptul vaii plangerii si va plange urcand spre stele, sau va insira pasi in urma unor timpuri uitate, isi va pretui mai mult uitarea.
E totusi o stea ce asteapta sa-mi intorc privirea spre locuri ingropate de mult, sa-mi innebuneasca mintea, la fel cum ar fi trebuit sa fie si acum. Un eu adevarat printre stele, ce n-are cautare aici.



Inghit pasii tai, nisip stins de valuri reci de nori, soare pierdut sub calcaiul meu lunecator.
In spuma lovita de dementa apei e boaba, strivita de valuri trecatoare.

Macar injura-ma si-as crede ca-n ignoranta ta, sunt un fulg greu, pe praful pitit in porii obrajilor tai..
Abia stiu despre mine.Cum crezi ca un biet baiet din lume, stie ce e lumea!
De-as sti de tine, eu n-as mai fi decat un suspin pe atingerea delicata a unui trandafir.
Macar in sila si ti-am spus, raspunde-mi demn, dar fa-o!

Nimic nu-i mai doborator dacat o pagina goala umpluta de ceara seaca, viespuind de ganduri neroade, cautandu-si carne de inveninat cu putina moarte.
Atat de putin ramas… si mai putin ajuns ,… nu-i de mirare ca nu va mai ramane nimica.



E-o stea ce-mi întuneca cerul luminat de ochii cerești, ce sunt reflectarea dureroasa a irisului meu obosit de atâta minciuna, de atâta văzut, in orbirea luminii ei arzătoare.
E o stea așteptând chipul tău întipărit cu lumina ei milenara, ce-a murit luminindu-ne visele si ne-asteapta in cer sa-i plangem amintirea…

Pe frunza pe care am adormit, sub venele ce mi-au timbrat infatisarea, cu santuri verzi, adanci si reci;… eu am lasat-o sa moara...; asa gandeam c-ar fi, pe cand pasii mei stalceau fiinte pe care le iubeam, cu nu stiu ce organ bolnav din fiinta mea razboinica si tainica, din frica; ca mi-ar mutila infatisarea inainte de vreme, ca as fi orbit, si-n mutenia privirii mele, cuprins de surzenia exarcebata, as simti vana din gatul lor jucandu-se in palmele mele transpirate de-atata gand, ce gand urat!


Tu, vis, sarut soptit pe ochii mei stinsi, imi arzi amintirile, sub pleoape stacojii, pe care doar mirul lacrimilor tale, le mai poate ridica. Chipul tau facut din lune si sori stingandu-se divin in stele, eu il astept in mangaierea trairii tale.