E decembrie. Dar cerul inunda firea cu seninul sau cald. Soarele imi tese carare de foc galben transparent ce trece de geam, strapunge perdeaua si imi patrunde prin piele si in suflet...
Zapada a ramas uitata in trecut, in anul dinainte. Nici un fulg singuratic si indraznet nu vrea sa-mi aline dorul de alb. Vesele, vrabii marunte se ciondanesc, uitandu-si de grijile de altadata, de frigul si de neaua de-altadata...E primavara? Imi amintesc cum copil, ascultam cu incantare zgomotul avioanelor ce se profilau mici si albe pe seninul indepartat. Vad ca iarba, obraznica, a rasarit printre frunzele uscate. Mi-e cald...poate si de la calorifer...dar e asa de cald afara...Oare de ce ma simt asa de trista? Vremea e vesela afara si-n casa! Si totusi, mai e putin si Craciunul va cobori cu aripi lungi de bunatate dintr-o stea inalta. Colindele se vor fi stins demult, sparte si imprastiate pe asfaltul cald. Parca as astepta Pastele, nu Craciunul...Cerul nu vrea sa-si verse mana rece si sclipitoare asupra mea. Nu-i nimic. Ma voi razbuna si eu. La munte nametii trebuie sa fie macar de-o schioapa. Sau poate nu...Ar fi fost ceva sa fac insolatie din cauza soarelui reflectat in zapada, dar nu asa, direct. Sa-mi caut lotiunile de plaja si costumul de baie. Ma duc la mare, la soare...OFF!