De abia de se închisese poarta închisorii Gherla în urma mea, că am și fost încărcat într-un camion, împreună cu Günther Melchior și un fost căpitan român de submarine, și descărcați apoi într-o mică stație de tren din apropiere. Populația nu trebuia să observe că noi sîntem condamnați politici eliberați. După atmosfera strîmtă și îmbîcsită din celulele închisorii, năvălea peste mine o mare de aer însoțită de o mulțime de impresii ale simțurilor. Imagini, mirosuri, zgomote, stări de spirit aproape uitate tălăzuiau asupra mea, umplîndu-mă cu copleșitoarea lor diversitate. O pajiște împînzită cu flori sălbatice de vară, colorate și bine mirositoare se întindea în jurul gării pînă la rîu. Insectele zumzăiau, fluturii culegeau nectarul din corolele florilor, în lunca rîului răsunau cîntecele păsărilor. Toată această viață netulburată din jurul meu, strălucea în soarele după amiezii. Am traversat în grabă pajiștea pînă la rîu. Era Someșul, care curgea majestuos spre Tisa, și mai departe către Dunăre, simbol al unei nestăpînite vitalități, bucurie de viață și libertate. M-am cufundat în el unindu-mă cu puterea rîului. Scufundarea mea în rîu și reapariția din apele sale, mi-a părut ca o binecuvîntare pentru următorul segment de viață, care tocmai începea.
În așa numitul "tren al pedepsei" am avut prilejul să vorbim despre intențiile ascunse ale procesului, despre condamnări, încarcerarea noastră și întîlnirile de la Horst Depner. Eu cred că Eginald Schlattner a jucat un rol deosebit la realizarea întîlnirii de la Horst Depner. În timpul studiilor la Cluj, el a scris o carte cu titlul "Minereu curat" (Gediegenes Erz). Cartea a fost distinsă cu un premiu cultural, urmînd tocmai să apară în librării. El scrie aici despre un cerc de tineri clarvăzători, care înrădăcinați în tradiția neamului lor, vroiau să adapteze vechile valori moștenite noilor condiții politice, noii ordini comuniste. Au reușit să transforme ideile în fapte, sprijiniți în proiectele lor de către conducători de stat înțelepți. Au creat cercuri de muncă și alte posibilități de întrunire, în care tradiția și noul s-au împletit împreună, găsind răsunet și la concetățeni. Cartea a fost însă după scurt timp retrasă din comerț, iar ceva mai tîrziu Eginald Schlattner a fost arestat de către Securitate.
Eginald Schlattner l-a inspirat pe Horst Depner, mai întîi să lărgească un cerc de discuții deja existent, care apoi s-a concretizat treptat, după întîlnirea cu Günther Volkmer și cercul său de prieteni, în cercuri literare, de poezie, științele naturii și excursii. Activități cunoscute și susținute de către stat, care au funcționat cu succes pînă la începutul anului 1957. Deasemenea orele pentru tineret, pe care preotul Möckel le ținea regulat în sacristia Bisericii Negre, erau mult căutate și îndrăgite. Aveau un nivel intelectual ridicat, transmiteau o mulțime de cunoștințe, și erau un îndemn către o gîndire mai adîncă.
Deja în 1956, Günther Volkmer și grupul său de prieteni și cunoscuți s-au alipit cercului din jurul lui Horst Depner. El a fost inițiatorul cercului literar și de poezie, în timp ce Günther Volkmer s-a îndeletnicit mai mult cu științele naturii și cu excursiile. Ei doi sînt cei care au inițiat o dezvoltare de activități în comun, atrăgînd în cursul timpului tot mai mulți tineri, întărindu-le simțămîntul de apartenență fără a-i delimita și ridica împotriva altor grupe etnice. Viziunea din "Minereu curat" lua încet o înfățișare concretă.
Din inițiativa lui Günther Volkmer am luat și eu parte în 1956, la două manifestări de la Horst Depner. Acolo era vorba să găsim căile și posibilitățile de a acționa împotriva unei pasivități larg răspîndite printre tinerii sași, și a dezinteresului lor față de înaltele idealuri. Spre exemplu, s-au dezbătut propuneri despre ce s-ar putea face, pentru ca tinerii sași să se cunoască mai bine între ei. Cum ar putea fi implicați și adulții în acest proces înoitor, totul fără să se separe de celelalte naționalități conlocuitoare din România. Cei mai mulți participanți întrețineau contacte amabile, cu oameni de altă identitate națională. Toți cei prezenți participau cu trup și suflet, existau discuții și contradiscuții înflăcărate și pline de temperament. Printre ele auzeam și comentam știri din străinătate, deoarece în noiembrie 1956 începuse cotrarevoluția din Ungaria. Presupun că majoritatea celor prezenți, știau despre ordinele secrete îndreptate împotriva minorităților etnice din România, dar amenințarea dezastrului de a fi descoperiți la întrunirile noastre de către Securitate, era prea puțin luată în serios.
Din pricina aceasta, eu aveam mari îndoieli să particip la aceste reuniuni. Vedeam deja pericolul ca din punctul de vedere al Securității, aceste întîlniri să fie interpretate drept activități subversive și dușmănoase regimului. Știam și că în acel timp mișunau denunțători în toată țara, și deci reuniunile noastre nu ar fi putut rămîne mult timp secrete. Cu ideile de bază ale adunărilor mă identificasem, dar nu am avut curajul și nici inițiativa de a critica forma în care ele aveau loc. Mult mai tîrziu am aflat că multe din ideile grupei au fost preluate cu succes, și desprinse de caracterul lor subversiv. Rezultă întrebarea de ce activitățile acceptate și chiar încurajate de stat au fost dintr-o dată criminalizate? Cele două runde de discuții de la Horst Depner, la care am fost și eu, aveau fără îndoială trăsături subversive. Desigur era o fază de fierbere, căreia i-a urmat curînd o critică obiectivă a situației politice. Securității îi era desigur cunoscut, că este vorba despre o perioadă de tranziție, și aceste fapte ar fi trebuit văzute în adevărata lor lumină. Presupun că Securitatea a împins deoparte astfel de considerații, deoarece avea nevoie de victime pentru procesele publice, iar noi am fost cei aleși.
Probabil că, Eginald Schlattner prin cartea sa a trezit la viață, fără a fi conștient de aceasta, miturile transilvănene adînc înscrise în sufletul fiecărui sas, cît și în conștiința întregii comunități săsești. Prin mit înțeleg, în sensul psihologiei profunde a lui Carl Gustav Jung, motive și simboluri mitice care sălășluiesc în conștiința colectivă a fiecărui individ, a comunității și chiar a întregii omeniri. Subconștientul colectiv este zăcămîntul moștenirii psihice a omului, și a tuturor posibilităților sale. El se exprimă mereu într-o limbă intuitivă, figurativă, foarte plastică și ajunge la suprafața conștiinței în vise, fantezie și idei inspirate. Mitul odată constituit este molipsitor, avînd o putere fundamentală de prefacere, și fiind mereu eficient cînd trebuie să lege vechiul de nou. Idealul noului trebuie să cuprindă în el fără excepție, existența acestui "altceva", apărut din adîncurile cele mai ascunse ale subconștientului. Realitatea lui "altceva" trebuie cunoscută și trăită, pentru ca "noul", în întregimea lui, să se potă sprijini pe un fundament de nezdruncinat.
Un aspect esențial al mitului Transilvaniei se dezvăluie în imnul sașilor din Transilvania. Mie nu îmi este cunoscut alt imn, care să cuprindă împăciuitor în afara propriei comunități, și oameni de altă limbă, națiune și credință. Și în imnul secuilor se poate recunoaște mitul Transilvaniei, dar la românii din Transilvania este prezent mai mult mitul României mari. În miturile transilvănene, după părerea mea, s-a păstrat și spiritul acelui nou început, care a atras primii coloniști în urmă cu 850 de ani în Transilvania, în Þara Făgăduinței de dincolo de păduri, în țara Carpaților. Într-un timp în care peste tot domneau structurile feudale, strămoșii noștri și-au ridicat acolo, ca oameni liberi, o nouă patrie. Foarte devreme au creat un model democratic pentru Europa, pe care l-au și trăit.
În profunzimile sale mitul săsesc conține o adîncă resemnare, care iese la iveală în unele cîntece populare săsești. Trista deznădejde înrădăcinată în subconștientul colectiv a jucat un rol esențial în exodul sașilor transilvăneni, și la pierderea pămîntului patriei. Emigrarea în masă către lumea occidentală, a rupt comunitatea noastră în două lagăre opuse. A avut loc o catastrofală pierdere sufletească, care a pustiit unitatea comunității noastre. Dacă o resemnare colectivă nu este prelucrată constructiv, ea se poate transforma în hrană pentru dezvoltarea intoleranței, înfumurării, lăcomiei, zgîrceniei și aroganței. Ea subminează și împiedică orice aspirație umanistă, o sugrumă de la începuturile ei.
Numai în anumite împrejurări, mitul pătrunde în conștiința unei comunități. Există oameni binecuvîntați, care recunosc semnele timpului, le transformă în mit, și transmit forța sa mai departe, colectivului. De s-ar naște și în neamul nostru un astfel de om, care să trezească vechile mituri, să le lege de valorile timpului nostru, și să umple fîntînile secate cu viață proaspătă.