poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-17 | |
…Legătura pe care nu am înțeles-o. Am trăit-o doar.
Frumusețea pe care am plîns-o cu atîta disperare... ca și cum ar fi fost cel mai slut păcat. Urmările unei memorii ancestrale, imposibile de definit, m-a urmărit din nefinire și pînă acum. Iar Acum s-a deschis, în sfîrșit, sfîrșitul său. Cel căutat cu patimă și nebunie, mi-a căzut în cale, perpendicular. În palme. N-am mers mai departe să-i întregesc, să-i continui crucea... era tocmai El. Infinitul. Și de pe ea s-a prelins deodată (de-o clipă) veșmîntul greu, de catifea neagră, al întrebărilor fără răspuns. Și-a rămas așa. Goală de ele. Goală de strălucirea focului propriului infern. Cînd s-a privit în oglindă s-a descoperit, redescoperit, ALBÃ. Ca o mireasă în așteptare veșnică... Și Veșnicia Însăși s-a prezentat la nuntă, ca mire. Mîna pe care am întins-o spre a atinge un singur om, ACELA, mi i-a prins, ca într-o plasă de păianjen, pe toți acei Noi, rămași încă acolo, pentru mine, să-i descopăr. Acei ce eram nu doar TU și EU, ci întregul meu cel neînțeles încă, cel rătăcit... Universul. Versul nostru alb. Eram acela! Același întreg. Eu. El. Ea. Tu, Ești atît de special(ă)! ...Fără nici un punct între noi, să ne mai despartă. Ca o frază, fapt, facere... fără de sfîrșitul ce i-ar înghiții, în fălci de rechin, comoara. Nu respira! Nu respira! Nu respira! Respiră! Să le respirăm împreună. Toate clipele fără timp. Cum într-una din ele m-am îndrăgostit de un el, ce mi-a rămas sculptat în retina simțirii. Și într-alta m-am îndrăgostit de o ea (altfel, dar la fel de împreună). Și într-o alta de încă un el, pentru clipe și clipe de trup și suflet. Și mai apoi de încă un el... și o ea... clipe, clipe, clipe... De “resiro”. De ei. În toate și toți ți-am simțit prezența! Și îi iubim împreună, așa cum NE iubim. “When we’re all going to cry at the same time” Împreună, așa cum curg și lacrimile de fericire. Una dintr-un ochi, alta dintr-altul... și dintr-altul... și dintr-altul... Iar dacă, aparent, nu din aceiași ființă, măcar în aceiași încăpere, oraș, țară, continent... galaxie, univers... Același ‘Vers Alb’ – Dumnezeu. Șă știi că lacrimile de fericire nu sunt fierbinți, nu se topesc, înegrind pămîntul dedesubtul lor, sunt răcoroase, proaspete, ca o briză de primăvară venită să-ți mîngîie frumosul chip. Astfel toate neînțelesurile au început a prinde sens. Și nu mai contează pentru cît timp. Pentru că timpul nu este decît o iluzie de-o clipă. “There was no time when You and I were separated, and there Never will be!” Da, Sunt. Și Ești... Dar singurul lucru care contează este Adevărul. Și Adevărul ESTE că SUNTEM. ( And again we say: “To be continued…” )
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate