Respectul ce mi se acorda mi se pare mai mult decat inaltator; e o jignire adusa academic asupra fiintei mele, pe care o vad blasfemica si mult prea tainica; peroratie(si, sau peioratie, daca s-ar putea, lingvistic accepta) pro-prietenie.
Tot ceea ce gandesc se-ntampla; probabil ca si-n amnios gandeam, caci altfel nu ajungeam aici.
Amintiri din viitor, imi inunda prezentul cufundat in mocirla visata din trecut, transformandu-ma intr-un cosmar refulat, de-asta data bine reliefat si pentru care gandirea nu mai poate face nimic; decat sa-si deplanga visele groaznic defulate.
Inca un pas si visele vor muri…