Plouă, plouă atât de tare încât abia dacă mai văd blocul din fața mea.
Mașinile așteaptă liniștite la semafor culoarea verde.
Și vine o dată verde, apoi roșu, din nou verde, din nou roșu, dar nici una dintre mașini nu se mișcă.
Ce să fie oare?
Ploaia face ca apa de pe stradă să creasca, ajungând deja la ușile mașinilor.
Dintr-o dată, din primul autoturism iese un domn, cu picioarele goale, pantalonii suflecați până la genunchi și împinge. Împinge mașina din imensa apă ce s-a format și ce nu mai vrea să pornească.
În spatele lui, câțiva șoferi grăbiți strigau la el:
-"Mai repede, că rămânem și noi aici!"
Un vecin de-al meu se chinuia să desfunde canalele cu un băț mai lung. Cu o mână ținea umbrela, iar cu cealaltă muncea la desfundarea canalului de frunze.
Nici unul din ceilalți nu au sărit în ajutorul lor. Urmăream toată această "aventură" de la fereastra apartamentului meu.
Era singur, nu-l ajuta nimeni.
Mi-am luat o pereche de papuci de casă, mi-am suflecat pantalonii și am coborât în ajutorul lui.
"Unde-s doi puterea crește", am văzut încă o dată că acest proverb este real.
Ne-am unit forțele și în momentele următoare mașina era scoasă pe marginea străzii.
Mare i-a fost mirarea domnului când a văzut din partea cui a primit ajutor..,din partea unei doamne!
Mi-a multumit, apoi în fugă am venit acasă, am făcut un duș fierbinte, mi-am luat antibioticul(sunt răcită), am băut un ceai și m-am apucat să vă scriu aceste rânduri.
Din când în când mă mai uit pe geam. Mașina e tot acolo, singură, iar apa a început să scadă.
Deh! Au venit cei de la urban să-și facă meseria!