De curand mi s-a pus o intrebare de genul acesta: " Ce vă place să scrieti, poezie de dragoste, poezie istorică sau poezie socială?" Cum era să răspund mirării-intrebării că eu nu scriu ce-mi place, ca dimpotrivă scriu doar atunci cand nu-mi place ceva?! Că scriu, fiindcă in momentul acela - daca nu scriu, simt că nu mai pot respira? Cum să-i spun că nici măcar nu mă citesc cu atentie, că scriu poezie ca si cum as bea o cafea si as fuma o tigara, că sunt constientă de drog, că stiu că revolta mi-e inutilă?! Nu mă pot schimba nici pe mine, darămite pe altii sau situatii ce nu stau in drum de-o poezie - fie ea uneri chiar genială?!
I-as mai fi spus că eu in fata poeziilor mele sunt la fel ca un critic de arta plastică in fata unui tablou pictat in dorul lelii, dar despre care toti spun că este minunat? Cum să-i fi spus că eu nu stiu nici o poezie pe dinafară, că stiu ce stiu doar pe dinăuntru?! Imi place poezia, ideea, ceea ce-mi spune poezia, dacă nu-mi comunică nimic, o culoare, o stare, un suflet, s-ar putea să-mi placă dacă are, linia melodică - ritmul, rima... dar nici formele fixe nu le retin... Memoria mea e ciudată, uită totul - ca apoi să descopere cu mirare la o poezie citită in fugă azi-ieri, un ceva ca un fior, ca o zbatere de aripă... Am tăcut lung, si-am citit o poezie de dragoste, poezie despre care auditoriul a spus in varii feluri ca ar fi frumoasă, mie mi s-a părut insă, cinic-tragică... ce conta insă, părerea autorului?!

A, scriu findca uneori metabolismul meu imi cere sa scriu, nu scriu intotdeauna bine, si dincolo de drog simt poezia ca pe un viciu... imi place asa cum imi place cafeaua, tigara si culoarea albastra, toate nuantele de albastru luminos pana la transparenta... Poate intr-o zi voi merge si la un psihiatru sa vad ce se intampla cu grafonomia asta nabadaioasa... Pentru canabis se face puscarie?! Da pentru Poezie?!