poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10391 .



Un congres al scriitorilor
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nina_Cassian ]

2004-10-19  |     |  Înscris în bibliotecă de sunet1



După raportul lui Mihai Beniuc, ce s-a vrut cuprinzător în încercarea de a acoperi marile directii ce au fost si vor trebui urmate de membrii USR sînt prezentate pe sectiuni si genuri literare cîteva corapoarte.
Primul este sustinut de Petru Dumitriu si intitulat Probleme ale prozei epice. Creatorul celui mai reusit personaj comunist, cum îl gratula Beniuc în raportul prezentat Congresului, aprecia că principala trăsătură ce si-a imprimat pecetea asupra tuturor cărtilor „este că avem în fată o proză epică născută dintr-o transformare revolutionară a societătii românesti”. Realizările epice „sînt ale unor scriitori care iau atitudine alături de masele populare, condamnînd societatea veche si contribuind la crearea societătii noi”. Cărti precum Descult de Zaharia Stancu, Morometii de Marin Preda, Negura de Eusebiu Camilar, Lanturi de Ion Pas etc., sînt toate împreună un rechizitoriu împotriva României burghezo-mosieresti, un rechizitoriu de multe mii de pagini. În acest tribunal, sîntem atentionati: Procurorul – au fost scriitorii. Procurori ai poporului. Judecători – au fost poporul si istoria. Nu se uită nici pe sine a se cita între fruntasii care au activat în acest tribunal: „În Cronica de familie de autorul acestor rînduri (e vorba de coraportorul Petru Dumitriu), această mare temă: analiza si condamnarea societătii vechi, e axul unic al întregii opere”. Autorul Drumului fără pulbere consideră că „proza epică scrisă la noi în ultimii ani condamnă societatea pe care a condamnat-o însăsi istoria. Nu fac aici o apreciere de valoare, ci constatarea unei atitudini sociale si politice. Talentati sau mai modest înzestrati, tineri sau vîrstnici, în cărti strălucite sau mediocre, prozatorii nostri se află pe o pozitie de protest social si politic fată de societatea burghezo-mosierească. Prin aceasta, ei împărtăsesc atitudinea poporului nostru si se află deci pe locul care li se cuvine”.
Apreciind drept imperios necesară influenta si îndrumarea comunistilor asupra scriitorilor, va sublinia: „Cărtile acestea se datorează îndrumării scriitorilor de către partid, prin presa de partid, prin toate formele de agitatie si propagandă, prin învătămînt si prin însăsi transformarea societătii. Scriitori ca Zaharia Stancu sau Camil Petrescu n-ar fi scris ultimele si cele mai importante opere ale lor, fără îndrumarea de către partid. Scriitori mai tineri ar bîjbîi poate pînă azi în căutarea unor formule realiste. Pot spune în numele meu personal că, desi simtisem desertăciunea formalismului si căutam calea realismului, îndrumarea de către partid a ajutat în chip hotărîtor dezvoltarea mea ca scriitor”.
Constată cu satisfactie că îndrumarea de către partid există si că a dat rezultate bune si, în anumite cazuri, de-a dreptul admirabile. Si va continua: „Ea s-a îmbunătătit continuu, lichidînd greselile, exagerările, slăbiciunile. Drumul străbătut de Titus Popovici de la niste schite neînsemnate la Străinul, de Marin Preda de la nuvela Calul la Morometii, de Petru Dumitriu de la Euridice la Cronica de familie si Pasărea furtunii, ca si faptul că Mihail Sadoveanu a scris Mitrea Cocor si Nicoară Potcoavă, că Zaharia Stancu a scris Descult, Camil Petrescu, Un om între oameni, Mihai Beniuc, Ură personală – toate acestea dovedesc că îndrumarea de către partid a fost bună si că ea trebuie să continue”.
Optimist, încrezător în vremurile care vin, atentionează: cărtile acestea rămîn un mare succes al literaturii noastre si viitorul le va confirma tot mai mult valoarea.
Este critic si autocritic cu multe aspecte ale prozei epice. Despre una din cărtile sale precizează: „Vom întîlni confundarea temei cu subiectul în Drum fără pulbere de Petru Dumitriu, unde singura intrigă vrednică de acest nume din punct de vedere al închegării artistice este povestea de dragoste a lui Pangrati”. Craii de Curtea Veche este amendată pentru că se adresează numai unui public de artisti.
Este aberant cînd afirmă senin că „fenomenul îngrădirii oficiale a unor valori literare autentice este azi în realitate imposibil”. S-ar putea în sistemul său de valori, să fie adevărat. În timp ce vorbea la tribuna Congresului, un Vasile Voiculescu era în puscăria politică, iar un Radu Gyr, condamnat initial la moarte pentru poezia Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, îsi ispăsea pedeapsa, comutată la închisoare pe viată. Închisorile gemeau de scriitori, intelectuali, muncitori, tărani etc. nealiniati la politica si ideologia comunistă, cei rămasi în libertate construiau societatea socialistă.
Marea virtute a unei opere, un adevărat principiu estetic pentru autorul Bijuteriilor de familie este să nu ghicesti cum se va sfîrsi. Petru Dumitriu ne dezvăluie cu implicare si în cunostintă de cauză că „miscarea muncitorească a creat o nouă metodă artistică, realismul secolului socialismului, realismul socialist. El se deosebeste de realismul clasic, traditional, prin intentia educativă constientă a autorului. Ideea se întemeiază pe conceptia marxistă asupra gîndirii revolutionare care, în loc de a oglindi doar realitatea, are menirea s-o transforme, si pe principiul leninist al spiritului de partid în literatură, care consideră literatura ca o armă în lupta de clasă si o unealtă în constructia socialistă”.
Deviza pe care o afirmă coraportorul cu Probleme ale poeziei, Dan Desliu, este: dragoste fată de adevărul vietii, fidelitate fată de leninism, de partidul clasei muncitoare căruia îi datorăm tot ce e mai bun în creatia noastră. Aflăm, spus răspicat de autorul lui Lazăr de la Rusca, de unde au izvorul marilor creatii poetice ale trecutului: din legătura artistului cu poporul, din cunoasterea vietii, a suferintei si aspiratiilor maselor exploatate. Ni se comunică ce caracterizează opera celor mai de seamă precursori, de la Eminescu la Alecsandri, Vlahută, Bolintineanu etc.: devotamentul pentru cauza celor multi, atitudinea militantă, de protest împotriva amputărilor dinlăuntrul si din afara tării…
Dar, sîntem avertizati, această literatură legată de cauza celor multi „după primul război mondial si îndeosebi în perioada de fascizare a tării, linia acestei conceptii progresiste, democratice, despre rostul si temeiurile artei a trebuit să lupte din greu cu presiunea crescîndă a ideologiei burgheze reactionare, ideologie sustinută si încurajată pe toate căile de statul fabricantilor si mosierilor. În aceste vremuri vitrege, cînd se dezvolta o intensă activitate a cîrdurilor de scribi vînduti sacului cu bani, în vremea cînd rostirea adevărului te expunea atacurilor brutale sau perfide ale criticii «oficiale», iar în ultimă instantă interventiei cenzurii si represaliilor politiei, flacăra poeziei legată de popor a continuat totusi să ardă, luminînd calea spre ziua de mîine. Cu intensităti diferite, razele ei animă creatia unor poeti de mult intrati în istoria literaturii române, ca: G. Topîrceanu, A. Toma, Emil Isac, G. Bacovia sau maestrul Tudor Arghezi, pe care avem bucuria de a-l număra si astăzi printre membrii activi ai rîndurilor noastre”.
Cenzura, represaliile politiste, atacurile perfide încetează o dată cu eliberarea de sub jugul fascist, astfel: „a fost înlăturată principala stavilă care împiedica rostirea răspicată a adevărului în artă, iar poezia a dobîndit si ea adevărata, mult visata libertate: libertatea de a se situa deschis pe pozitiile clasei muncitoare, de a milita sub steagul partidului acestei clase, unic reprezentant al intereselor poporului”.
Ocupatia sovietică si instaurarea comunismului au adus pentru Dan Desliu si nu numai, cît si pentru poezia lor, adevărata, mult visata libertate.
Prezintă laudativ autorii si cărtile lor de poezie, unde aflăm o exprimare clară a ideilor înaintate, dar si paginile ziarelor si revistelor pline de poezii pe teme de mare actualitate ce, cum era de asteptat, exprimă pozitia oamenilor muncii, lupta lor împotriva burgheziei, pentru punerea bazelor unui stat nou, socialist, pentru apărarea păcii în întreaga lume. Condamnă presa de dreapta si ideile vehiculate de ea, presă care se afla, după 1947 va dispărea cu desăvîrsire. Si ni se prezintă un exemplu elocvent: „Astfel, curînd după aparitia fabulelor lui M. Breslasu, în presa de dreapta a fost publicată o cronică (autor: Serban Cioculescu) în care se afirma verde că poetul, preocupîndu-se de probleme politico-sociale, îsi trădează menirea si că tendentiozitatea (cititi «situarea pe pozitiile clasei muncitoare») anulează valoarea estetică a poeziei. În concluzie. Breslasu era sfătuit să caute surse de inspiratie «mai potrivite» (cititi «atemporale») de pildă, biblica legendă a lui Iov, pentru a nu altera puritatea artei sale”.
Vituperînd astfel de teorii dusmănoase se pronuntă în contra „artei pentru artă”, lozincă ce înseamnă în fond „artă pentru burghezie”.
Pledează pentru poezia-manifest (numită peste ani de Nichita Stănescu, cosmetizant, poezie ocazională), iar identitatea tematică nu o crede un handicap, poeti de frunte nefiind stînjeniti în a-si afirma personalitatea creatoare. Sînt date cîteva exemple: „Treizeci decembrie de Breslasu nu seamănă cu Steaua tării a lui Mihai Beniuc, nici cu Noaptea de Decembrie a lui Demostene Botez desi tratează aceeasi temă…
An-son-hi de V. Porumbacu, Ochii de Mihai Dragomir, Un om si-un frate sovietic de Eugen Frunză sau Copii coreeni la Congresul păcii de A.E. Baconsky au o tintă comună: demascarea atrocitătilor săvîrsite de imperialisti în Coreea – însă fiecare poet ajunge la scopul propus cu mijloacele sale specifice.
Numeroase poezii-manifest bine realizate vom întîlni, de pildă, la Maria Banus: Patronul, scrisă cu prilejul nationalizării industriei grele, Cîntecul soarelui, apel poetic pentru alegerile din 1948. Apoi, Chemare, La masa verde, Profanatorii de morminte, La noi într-o uzină, În muntii Georgiei – ca si multe altele – sînt închinate marii teme a păcii, căreia tovarăsa Banus i-a consacrat într-o măsură însemnată «puterea ei sonoră de poet»”.
Avem parte de o ploaie de citate din poemele „strălucite” ale epocii, învătate si în manualele acelor vremuri, gen Lidice a lui Eugen Jebeleanu. Dan Desliu se simte dator în coraportul ce vizează probleme ale poeziei să evidentieze realizările poetice ale timpurilor noi: „Printre poemele ample înfătisînd viata nouă trebuiesc amintite Despre pămînt de Maria Banus, În satul lui Sahia de Eugen Jebeleanu, Vară fierbinte de Victor Tulbure, Tovarăsul Matei a primit Ordinul muncii de Veronica Porumbacu, Sub frasinii de la răscruce, Copii de pe valea Ariesului si Miscarea de revolutie de Baconsky. Asa a fost în Baltica de Stefan Iures, Cincisutistul de Ion Brad, Întoarcerea în patrie de T.G. Maiorescu, Studenta de Aurora Cornu, Fete în uniformă de Valeria Boiculesei – si altele.
De asemenea, tot în genul epic există numeroase realizări de valoare pe linia evocării trecutului de luptă al poporului nostru, al clasei noastre muncitoare. Astfel, ciclul 1907 de Tudor Arghezi, poemele Bălcescu de Eugen Jebeleanu, Chivără rosie si În frunte comunistii de M. Beniuc, Cîntec de leagăn al Doncăi si În tîrg la Iasi 1917 de Marcel Breslasu, Balada tovarăsului care a căzut împărtind Scînteia în ilegalitate de V. Tulbure, Războiul si Tudor din Vladimir de Mihai Dragomir, ciclul Ilie Pintilie de V. Porumbacu, Lumini ce nu se sting de Virgil Teodorescu, Ucenicul partidului de Stefan Iures, Rapsodia marinarilor de George Dan”.
Nu uită, între fruntasi, a se cita cu Lazăr de la Rusca. Pe lîngă realizările în poezia epică nu sînt omise nici cele din poezia lirică si sînt enumerate: Mărul de lîngă drum de Mihai Beniuc, Cîntare omului de T. Arghezi, Cîntec din ulita noastră si Făurari de frumusete de Cicerone Theodorescu, Laude de M.R. Paraschivescu, Generatia mea de Veronica Porumbacu, Oda fulgerelor de Mihai Dragomir, La portile raiului de Maria Banus, Candidat de partid de Stefan Iures etc.
Exaltat, constată „cu cîtă bucurie întîmpină cititorii nostri acele versuri în care se exprimă noile lor sentimente, noua atitudine fată de viată, înaltele lor aspiratii” sînt citate versuri mobilizatoare însotite de note ditirambice: „Iar dragostea unanimă pentru tot ce e mai înalt, mai luminos în inima fiecăruia dintre noi, pentru ceea ce reprezintă mîndria si constiinta epocii noastre – partidul – cît de concis, de simplu si emotionant este ea exprimată în această poezie de două strofe a lui Victor Tulbure, intitulată Steaua:
Multe stele ard pe cer
Seara cînd se-aciuă,
Dar se sting pe rînd si pier
Toate pîn-la ziuă!

Peste timp de slavă plin
Luminînd departe,
Numai steaua de rubin
Arde fără moarte”.
Spre înveselire vom cita binecunoscutul catren al lui A.E. Baconsky, usor amendat de coraportor: „Trece-o noapte, trece înc-o zi,/ Se ascute lupta între clase,/ Iar chiaburii se arată-a fi/ Elemente tot mai dusmănoase”.
„După cum ne învată necontenit partidul, atentionează Dan Desliu, menirea noastră (probabil se referă la scriitorii participanti la Congres – n.n.) pe acest pămînt este să cîntăm în vremi înaripate ziua de azi a patriei, să însufletim cu aripi largi deschise zborul către ziua de mîine”. Mai ales că „avem pentru asta toată libertatea, o libertate pe care nici în visele cele mai optimiste n-au întrezărit-o înaintasii nostri: libertatea de a sluji poporul, clasa muncitoare, partidul acestei clase. Tocmai pentru că iubim profund această libertate vom riposta energic oricăror tendinte liberaliste, vom înfiera în unanimitate, întotdeauna, orice încercări de a se apăra, în numele libertătii, cauza burgheziei împotriva cauzei poporului”.
Problemele critice vor fi tratate, în coraportul său de Paul Georgescu. După ce apelează la Lenin, ajunge si la programul Daciei literare, fără a-l uita pe C. Dobrogeanu-Gherea, ignorînd cu totul pe Maiorescu si Societatea Junimea. Autorul Criticelor va fi condamnat pentru estetica reactionară, idealistă care a fost extrem de dăunătoare culturii noastre, acuzati fiind si postmaiorescienii Lovinescu, Zarifopol etc. Această retrospectivă a evolutiei critice are ca temei „partidul (care) i-a înarmat pe cercetătorii istoriei literare cu învătătura marxist-leninistă. La baza acestor cercetări stă teza leninistă a celor două culturi în societatea împărtită în clase antagonice.
Lenin a demonstrat că aceste două culturi – aceea înaintată, legată de viata si lupta poporului, si aceea retrogradă, decadentă, emanată de clasele dominante în descompunere – se află în stare de permanentă opozitie, în raporturi antagonice”.
Calul de bătaie rămîne tot perioada interbelică, unde „lupta dintre cultura democratică si cea reactionară ajunge la cea mai mare violentă, reflectînd putrezirea si fascizarea societătii burghezo-mosieresti. Lupta de clasă ia forme de o mare duritate”. Care, nu-i asa, după sovietizarea tării s-a descătusat, manifestîndu-se liber si democratic îndrumată pas cu pas de partid.
Tot în perioada interbelică România era acuzată de comunisti că-i tară imperialistă si Basarabia un teritoriu ocupat de aceasta.
Paul Georgescu aprecia critica literară din anii anteriori eliberării (care eliberare?!), aproape complet infectată de estetica burgheză. Pe bună dreptate aceasta avea nevoie de un medic dentist ca I. Vitner (cel care l-a eliminat si înlocuit la catedră pe G. Călinescu) pentru a fi tratată, conform cerintelor, pe baza conceptiei stiintifice despre lume a clasei muncitoare, conceptia marxist-leninistă. Criticul nostru va raporta în fata Congresului că „de la o critică predominant reactionară, idealistă si estetistă, s-a ajuns acum la o critică predominant stiintifică, partinică”. Impetuos va prezenta principiul fundamental al întregii noastre literaturi ca fiind „acela al spiritului de partid, recunoastere deschisă a faptului că pentru noi literatura face parte integrantă din cauza generală a proletariatului”.
Criticul realist-socialist Paul Georgescu opune conceptiei false a „artei pentru artă”, a „independentei” artistului, nu mai putin „autonomiei esteticului”, „convingerea noastră liberă (observati, ca în cazul tipic al mincinosului care spune exact invers decît crede, exagerînd si accentuînd pe latura mai putin credibilă, cum toti scriitorii partinici îsi prezintă optiunea lor realist-socialistă ca una liber aleasă si dintr-o profundă si intimă chemare, n.n.) că literatura slujeste interesele poporului, luptă împotriva exploatării si umilintei, pentru reala libertate si fericire a omului. Partidul îndrumă literatura înarmîndu-i pe scriitori si pe critici cu metoda de gîndire stiintifică marxist-leninistă, elaborînd linia generală a dezvoltării construirii socialismului, analizînd periodic situatia frontului literar”.
Pe acest „front” critica literară are un rol important si activ, unde sarcinile criticii literare sînt sarcinile trasate literaturii de către partid. Critica fiind transformată în jandarmul literar al partidului.
Cu cinism, seful „Gazetei literare” afirmă: „Obiectivul criticii literare, misiunea ei constă în a ajuta literaturii să-si îndeplinească mai bine si mai repede sarcinile ei de onoare, de a veghea la puritatea ideologică a literaturii, la păstrarea si cresterea prestigiului ei artistic. Iată de ce criticii literari nu pot fi simpli functionari sau contabili ai literaturii, ci trebuie să fie luptători pasionati pentru o măreată literatură socialistă în continut si natională în formă, luptători pasionati pentru dezvoltarea multilaterală si armonioasă a omului nou. Critica noastră literară are nobila misiune să prelucreze bogata mostenire a scriitorilor clasici si să generalizeze experienta literaturii noastre noi, să contribuie la cresterea ideologică si artistică a literaturii noastre”.
Fără a-i obliga nimeni, de bună-voie si interesati material, dar si de umbra unei glorii evident efemere si false, toti acesti autori s-au înfeudat politicii de partid, unei ideologii extremiste, despre care erau perfect constienti că nu cultivă adevărata literatură. Desi stiau că mint, stiau care era adevărul, fiind suficient de inteligenti si cultivati în a decela între literatură si nonliteratură, combăteau partinic, marxist-leninist, cu vehementă tot ce stiau bine că era marea literatură română, pentru a deschide drum liber imposturii realist-socialiste.
Criticii aveau menirea de a se maturiza prin însusirea consecventă a metodelor stiintifice de lucru, singura cale ce asigura eliminarea treptată a rămăsitelor estetiste si subiectiviste. Împlinirea acestor deziderate a impus desfăsurarea unei „lupte grele în care fortele democratice din tara noastră, conduse de partidul clasei muncitoare, au înfrînt fortele reactionare, fascizante, care detineau puterea economică si de stat. Si pe plan ideologic a fost o luptă înversunată, în care ideologia burgheză, decadentă, curentele sovine si mistice au fost înfrînte”. Spre exemplificare este reamintită „lupta împotriva «crizistilor» care, contestînd proletariatului rolul conducător pe planul creatiei artistice, proroceau lichidarea literaturii române. Numărul însemnat de cărti apărute după aceea si care purtau un mesaj uman progresist au închis gura «crizistilor» si au determinat o cotitură în creatia literară. «Scînteia» marca această nouă etapă printr-un editorial, Spre un nou avînt al creatiei literare. Aceasta a fost perioada de constituire a tinerei critici literare care a avut totusi forta ideologică necesară de a da o lovitură mortală criticii burgheze, idealiste, retrograde. În această perioadă au început să se manifeste si să depună o activitate rodnică criticii I. Vitner, Traian Selmaru, M. Novicov, Ov. S. Crohmălniceanu, N. Moraru, V. Mîndra si altii. Au apărut studii si articole care expuneau conceptia noastră despre literatură, atacau conceptia estetică a claselor exploatatoare, analizau problemele generale ale literaturii”. Sînt în critică si realizări importante, studii gen: „Oameni deosebiti de S. Iosifescu, Imaginea gloriosilor nostri contemporani de S. Bratu, Generalitatea si individualitatea ideii operei literare de S. Damian, Despre originalitate în literatură de Ov.S. Crohmălniceanu, Problemele romanului social de L. Raicu, articole recente ale lui M. Gafita despre unele probleme ale prozei s.a.”
În analiza cărtilor literare „s-au afirmat tineri critici: S. Damian, S. Bratu, A. Martin, D. Micu, G. Horodincă, I. Vrancea, G. Munteanu, Al. Oprea, L. Olteanu, C. Serban, S. Arghir, V. Rîpeanu, H. Zelis, D. Solomon, I.D. Bălan ca să nu mai amintim de critici cu mai multă experientă ca Ov.S. Crohmălniceanu, S. Iosifescu, V. Călin, V. Mîndra, M. Petrovanu, S. Fărcăsanu, M. Gafita, Radu Popescu, S. Alterescu s.a.”.
Paul Georgescu dă sfaturi si retete de „axiologie” poetică, stabileste noile criterii, dezavuîndu-le pe cele vechi: „Un mod oarecum dogmatic de abordare a problemelor s-a produs si în introducerea unor criterii valorice în poezie, ca «lung» si «scurt», crearea unor opozite false între modalităti poetice de expresie, ca epic si liric. Unii au vrut ca poezia să fie numai o poveste versificată sau măcar o anecdotă. Asemenea false criterii au dus uneori la o discutie scolastică, la crearea unor dogme, care nu pot decît să dăuneze poeziei. Prigonirea persoanei întîia singular în poezie, ca expresia necesară a intimismului, a adus într-o vreme prejudicii liricii. Criteriul nostru ferm este, înlăturînd toate tezele dogmatice, ca sentimentele si gîndurile exprimate de poet să fie sentimentele si gîndurile înaintate care să ne înflăcăreze în măreata noastră operă, construirea socialismului în patria noastră”.
Chemînd la luptă împotriva ideologiei burgheze reactionare, criticul de la „Gazeta literară” (titlu preluat de la sovietica „Literaturnaia Gazeta” si care se va schimba, în a doua parte a deceniului VI din secolul trecut în „România literară”) atentionează asupra teoriilor diversioniste despre o asa-zisă pauză în lupta ideologică. Grijuliu cu adevărata libertate de creatie, care implică eliberarea de lăcomia editorului burghez, Paul Georgescu crede că arta nu este o marfă, ci o misiune; misiune ce rezultă din întelegerea necesitătii istorice de a lupta pînă la capăt pentru desfiintarea exploatării omului de către om, de a lupta pentru fericirea omului. Pentru un muncitor de rînd ar fi greu de conexat misiunea literaturii cu exploatarea omului de către om, dar în comunism dicta clasicul articol leninist „Opozitia de partid si literatura de partid”, permanent punct de referintă pentru scriitorimea partinică. În temeiul leninistului articol, vigilentul sef de „Gazetă literară” atentionează: „Influenta acestor teorii burgheze despre libertatea absolută a creatiei a putut duce la lansarea unor asemenea formulări confuze ca aceea a «redării adevărului integral». Reflectarea veridică a vietii în literatura realist-socialistă nu se poate face în afara conceptiei despre lume a clasei muncitoare, singura obiectivă din punct de vedere istoric”.
Se trage un semnal de alarmă că, datorită liberalismului (considerat un neoestetism) s-au manifestat si unele forme de estetism, cum ar fi: „Conceperea imaginii artistice ca un organism închis, autonom, analiza procedeelor artistice ruptă de semnificatia generală a operei, părerea că valoarea artistică este desprinsă de gîndirea filosofică, de valoarea educativ-politică, iată cîteva trăsături ale acestui neoestetism. Tot de această latură se leagă si un alt aspect, pe care Eugen Jebeleanu l-a numit «critica de cameră». Limbajul ezoteric, adesea contorsionat, pretios, îngreunează lectura, ascunde ideile sau lipsa de idei, usurează calea spre estetism”.
Finalul coraportului Probleme criticii, cum era de asteptat, este unul triumfalist, în nota dominantă a epocii, declarîndu-se înfrîngerea principalelor pozitii ale criticii burgheze, prin saltul de la critica predominant reactionară, idealistă si estetistă la critica stiintifică, partinică.
Într-o manieră asemănătoare vor fi discutate Problemele dramaturgiei, în coraportul lui Mihail Davidoglu. Trecînd peste corapoartele Literatura minoritătilor nationale din R.P.R. (Nagy Istvan), Traducerile literare (Alexandru Balaci), Literatură pentru copii si tineret (Marcel Breslasu), toate în aceeasi notă apologetică si ideologizantă, vom insista asupra celor de natură organizatorică.
Alexandru Sahighian a prezentat Raportul Comisiei de validare de unde aflăm numeroase date statistice. Numărul delegatilor la Congres a fost de 208, dintre care 148 de la Bucuresti, 36 de la Cluj, 8 de la Iasi, 6 de Tg. Mures, 6 de la Timisoara, 3 de la Orasul Stalin (numele sovietizat al Brasovului) si 1 de la Craiova. Prezenti vor fi doar 195, 13 lipsind motivat. Dintre delegati, 146 erau scriitori care scriau în limba română, 34 în limba maghiară, 9 în limba germană, 4 în limba idis, unul în limba sîrbă si unul în limba greacă. Pe genuri de creatie, cum se exprimă Sahighian, avem 65 de prozatori, 63 de poeti, 15 dramaturgi, 36 critici literari, 8 traducători si 8 care scriu exclusiv pentru copii. Vom afla din raport si repartitia după vîrstă a celor prezenti la Congres, între 20-30 ani, 36; între 30-40 ani, 66; între 40-50 ani, 57; peste 50 ani, 36. Putem remarca înclinarea numerică a balantei în favoarea celor sub 40 de ani, cei înscrisi proaspăt în U.S.R., recrutati dintre fidelii regimului. Cu evidentă mîndrie comunistă, raportul subliniază: „Componenta Congresului nostru vorbeste despre cresterea masivă a creatiei literare în anii democratiei populare. Descătusarea fortelor creatoare ale poporului si politica de stimulare a creatiei literare si artistice, dusă de Partidul Muncitoresc Român si de Guvernul Republicii Populare Române, au făcut ca în literatură să se afirme numeroase noi talente. În anul 1949, cînd s-a convocat conferinta pe tară a scriitorilor, în vechea societate a scriitorilor din R.P.R. erau înscrisi 233 membri. Azi Uniunea Scriitorilor din R.P.R. numără 445 membri definitivi si 144 membri stagiari”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!