Nu l-am mai întîlnit de multă vreme pe prietenul meu Nichiță. Astă seară, m-am confruntat din nou cu prezența lui, bineînțeles în sferele scandalului, ilarității și traumatismului artistic.
Astă seară a avut loc premiera operei" Don Carlos" de Verdi, înscenată de el sub un pseudonim. Nichiță este un permanent instigator, este imposibil să nu producă măcar odată pe lună, grotescul cuvenit aparițiilor sale nedorite de nimeni cred, pe lumea asta și pe cea viitoare. Cînd se enervează, desparte cuvinte și formează din cuvintele trunchiate alte cuvinte.
Cînd trăia încă în Romania, îi plăcea să se răzbune pe dușmanii săi artisti, prin detașări. Locul preferat era județul Giurgiu. Cînd despărțea pe giu de urgiu, gîndea "ci, urgiul" adică, acum a venit Sfîntul Neculaie cu joarda. Doamna Serafimovici Maria, profesoara de canto a ajuns acolo, de exemplu.
Cînd nu are un "Giurgiu" la îndemînă, te trimite la dracu.n praznic, într-un loc, bloc, sat, unde te latră cîinii ca în Giurgiu. Dacă te trezești într-un loc unde vezi zilnic cel puțin douăzeci de persoane care-și plimbă cîinii de lesă, și care locuiesc și în același bloc cu tine, te gîndești pe drept cuvînt dacă Hirschtetten-ul( Hirsch înseamnă cerb în limba germană), n-a ajuns un fel de Giurgiu nou, pentru că aici sînt chiar crescătorii de cîini, care-ți latră toată ziua-n cap.
De unde și expresia" Să te latre cîinii-n Giurgiu", au mai nou în Hirschtetten.
În străinătate apelează la domnii Ioan Bo(a)tta sau la Ramon Varga(s), și se aude că ar mai aduce un bariton nou, pe unul " Ciomag" (că par are la universitatea de muzică, pe domnul Parik de la facultatea de canto, sectia de interpretare muzicală). Ciomag ar completa trupa perfectă de bătăuși de la opera vieneză, condusă cu părintească grijă de prea iubitul naș Liviu Cîmpeanu, pe numele său adevărat și Holender, pe cel neadevarat (pseudonim împrumutat de la bunicul Wagner).
Astă seară, vienezii nu au mai putut răbda și au sărit la bătaie, să-l scopească pe domnul Varga, care-și uitase toate nuielele acasă și nu putea sări de pe scenă, pentru că publicul se înfuriase rău de tot , doamne în vîrstă se cățărau pe scaune, domni bine stăteau cu spatele la scenă și mîncau napolitane...
Nichiță nu avea nici măcar un Giurgiu, ca să poată termina toată Vienna, și tremura în culise, în timp ce Liessl, capra operei, se plimba încă zîmbind cu rechizitele în mînă, (o tavă în care plutea în ulei ars o rață făcută scrum).
Spectacolul nu s-a terminat, polițiștii și ORF-ul (unul dintre posturile naționale de televiziune mărșăluiesc în teatru, tineri studenți îmbrăcați în alb, legați într-un lanț uriaș, se plimbă pe lîngă polițiști, în timp ce comentatorul de la televiziune, Franz Zoglauer exclamă cu patos: "...minunată înscenare, modernă, și comică, așa cum Verdi însuși a visat-o."
"Superbă, exuberantă," exclamă în studio și domnul Klaus Bachler, director la Burgtheater, în timp ce operatorii surprind spectatori nemulțumiți aruncînd cu chifle de pîine în domnul Varga, copilul serii, care tocmai este tras in acest moment, într-un pătuț de copil, de culoare verde , cu gratii pe scenă, de colo colo, în timp ce Liesl îi fugărește cu tava.
La una dintre ușile de pe scenă sună și Don Carlos, Boje Skovus care mimează acum , folosind vocea unui coleg. Aduce pizza !
Cele două protagoniste folosesc aceiași culoare (timbru) de voce bătrînul Filip fuge de colo colo, tăvălindu-se într-un pat dezordonat (păcat de minunata voce)...
Un pistol se aude, Don Carlos pică mort, da, chiar băiatul cu pizza era don Carlos, pe cămașa albă scrie cu litere de o șchioapă "băiatul cu pizza".
...Nu, ce ratare! Este ducele de Posa domnule, care tocmai aduce cîteva cartoane de pizza , care au fost comandate telefonic...Tot un drac, ce mi-e bas ce mi-e tenor, important este , să fie bine prezentată pizza, cu spatele drept, cu pieptul scos înainte...Pozeaza bine de tot...ca la reclame...
Nichiță apare și el într-un tîrziu , el, Peter Konwintschny adică "Petrică, convinge-i pe netoții ăștia că ești bun și că ești la fel de tare ca piatra, iute ca săgeata, la anul și la mulți ani, să ne dați și nouă bani."
După orația sorcovistică, apare și biletul, adică, domnul dirijor Bertrand de Billy, adulmecînd cu nasul banii pe care spera, ca spectatorii să nu-i ceară înapoi de pe bilete.
Nu, Nichiță nu a reușit să convingă, chiar și nașul Holender este acum îngrijorat, este în loja sa însoțit de fiul său.
Ce ar putea să facă nașul?...
Păi de unde vine porecla asta romantică? Hollender este o poreclă frumoasă , un pseudonim care sună metalic, de neuitat în urechi. Îți închipui un bărbat matur, care își prelungește contractele odată la șapte ani, tot atunci își mai cumpără o corabie nouă și care se gîndește pe drept cuvînt că va fi așteptat o viață întreagă pe malul mărilor, fluviilor și oceanelor lumii, de fete nurlii și credincioase, care iubesc la nebunie bătrînii și resping tinerii cu înverșunare.
Nichiță nu se gîndește la romantism ci la cucerirea lumii, în special a țărilor europene, care au pretenții culturale.
Holl die Länder , holl Länder, adică, din germana asta, adu matale dom'le țărili și popoarili încoace, că acum iubim imperialismul și construim capitalismul multilateral dezvoltat și facem pași uriași spre mafiotismul științific al țărilor și popoarelor din America de sud.
..."Der Pate" a vorbit frumos despre înscenarea lui Nichiță, căruia îi iertase și ideile năstrușnice de a vopsi toate statuile din opera de stat în negru.
Acum, opera alb gălbuie are în contrast numai statui de muze negre, iar vienezii săracii vorbesc pe la spate că Holender a angajat atît de mulți țigani, pe care-i pune să lucreze la negru, pentru că prea puțini dintre cîntăreți cîntă cu adevărat, majoritatea vocilor fiind furate sau manipulate pe computer.
Nichiță este mulțumit, în ciuda glumei verdiene și se jura prin gura de aur a comentatorului Zoglauer că Verdi a fost un mare comediant.
Opera a durat cinci ore, pentru că Nichiță a descoperit manuscrisul original al operei, la Verdi în casă, atunci cînd fusese ultima oara în Italia să caute comoara pe care Nero, împăratul roman nu o găsise, comoară visată de un senator umorist, asasinat de Nero.
Nu, Nichiță nu găsise comoara ci doar manuscrisul întreg, ascuns sub unul dintre covoarele turcești din vestibul, unde Verdi îl ascunsese, ca să nu pună Wagner, rivalul său, mîna pe el. Acum Don Carlos e dublu, dureaza cinci ore! Numai aici poate, la vienezii care se pare ca au turbat astazi, care-l cer pe vechiul Verdi de doua ore!
PS:
Doamne, cum am putut uita, să scriu că în realitate, bătăușii Vargas și Botha sînt tenori de toate zilele și baritoni sau bași cînd se bagă marfă nouă la domnul Bänder Ulrich și mai pică ceva voci străine casei de nebuni a operei de stat, condusă cu mare evlavie și sîrguință cot la cot cu financierul de stat, nea Tomiță , de către nașu' Liviu personal.
Domnul Boje Skovus, care joacă de obicei în roluri de bas-bariton sau în spectacole de balet, e tenor, doar cînd domnul Varga, mexican pur sînge se îmbată strașnic cu Pitu și dăruiește cu generozitate timbre vocale care nu îi aparțin. Domnul Skovus sau "omnul scopului", investește bănișorii de la opera de stat în imobilii, în renovări...
De multe ori spune amicilor la o bere rece:
"Boiesc un Haus", adică o casă pe limba germană cea de toate zilele și nopțile. Uneori mărturisește sincer, că s-a săturat de zidărie și și-ar băga din nou un "Fuß" pe scenă, adică un picior, că mereria sa principală e aceea de balerin. Domnii Botha și Vargas nu au nimic în comun cu baletul, ci doar cu afacerile domnului Skovus..Iar domnul Lagerfeld al operei, nașu LIviu, a fost și el cîndva bariton, dar acum i s-a decolorat vocea...cîntă uneori în travesti sub pseudonimul "Violeta Urmana", adică "ceas de mînă pentru dame".
În ce privește opera don Carlos, aceasta va rămînte toată stagiunea de iarnă înpotmolită în program. Se va juca oricum, pentru că nașul are multe relații în politică, aduce cu autocarul tot parlamentul dacă e nevoie.
La naiba cu spectatorii normali.
Că la ultimele alegeri, a programat și nașul o întîlnire cu publicul, la care au participat mulți politicieni de marcă ai țării. Atunci a spus nașul sec:
" Să vină la putere albaștrii și negrii, comuniștii, adică fasciștii". Era acolo o intrusă care a auzit tot monologul lui nașu Liviuț și l-a înregistrat.
La alegerile trucate, au venit pe drept cuvînt albaștrii și negrii...și "boborul" a tăcut mîlc, pentru că aici, Republica Ploieștilor este o realitate.
Aici nu trebuie să fii bun, pentru că cei buni cad, ci să ai relații, să te dai bine pe lîngă parlamentari și pe lîngă SECU , adică pe lîngă securiștii fugiți de după revoluție, "garda de fier" lui Nichiță, care n-a murit nici de stomac, nici de ficat, nici de plămîni, e sănătos tun, n-are niic pe dracu. Acum are liniște măcar, să-și vadă nestingherit de afaceri, să nu-l blameze nimeni ci să-l plîngă la groapa, în care a îngropat pe altcineva, că doar are de unde, are vreo 300 de rebeli plastinați, plus sutele de răufăcători arși in crematorii..e mulțumit și speră că mîine poimîine va locul "Celui De Sus", că atîta mai are de realizat, în rest are tot ce-i trebuie.
Plase de securiști are peste tot, criminali specializati are berechet, ei, a ajuns situația internațională ca în cărțile lui Fleming, despre agentul 007-James Bond.
Mergi cu o trupă de bătăuși, mai faci curățenie în vreun rang politic, infiltrezi sicuriști specializați în limbi străine și în dialecte, care știu să spele creiere dar să și lichideze populația ditnr-un bloc întreg într-o singură noapte..
Unde ne sînt securiștii?
Sînt cu noi, printre noi..
Nu degeaba s-a spus și în timpul revoluției din 1989.."Securiștii sînt cu noi". Sînt întradevăr!