Impliniri post revolutionare

Ajunsese sa-i placa munca in timpul we, cand toata lumea petrecea si se distra.
Era singura zi cand se putea concentra total, fara a fi intrerupt de telefoane. Putea sa lucreze la ceva deosebit sau pur si simplu sa citeasca ziarul, asa cum facea acum.
Biroul era la fel de luxos ca si casa lui si el era foarte mandru. Ii placea sa cheltuie banii, asa cum ii placea sa-i inmulteasca, iar cladirea inchiriata pentru firma reflecta aceste placeri.
Vizitatorii intrau in cladirea principala prin usi de sticla inchise la culoare. Erau imediat inconjurati de pereti plini de tot felul de reclame si calcau pe un covor pufos.
Totul denota bunastare.
Biroul lui era cel mai spatios si era dominat de o masa enorma de mahon, asezata in fata a patru ferestre foarte largi. Langa usa erau cateva fotolii, canapele si masute de sticla.
Din cand in cand privea pe fereastra la privelistea idilica a parcului Herastrau.
Tineri studenti, jucau football in parc, iar lui ii placea sa ii priveasca, gandindu-se cat de ordonata ii devenise viata.
Facea parte dintre putinii oameni care puteau spune cu toata onestitatea ca nu au nici o grija pe lume si ca au luat toate masurile pentru ca aceasta viata minunata sa-si continue cursul.
Simtea o enorma satisfactie.
El era creatorul propriei sale lumi. El alesese, actionase, avusese grija de fiecare detaliu.
Perfectiunea nu era o intamplare.
Soarele trecea printre crengile copacilor si pe fereastra, apoi se oprea pe o fotografie inramata a baiatului sau. Zambi.
Pentru o secunda, o scurta secunda, constiinta lui se infiora, amintindu-si de tineretea lui saracacioasa si plina de necazuri.
De mahalaua imputita, unde crescuse printre golani si alcoolici, de sculatul la ore matinale, de cozile la lapte si magiun de 5 lei Kg.
Acum insa nu mai conta.
In acea zi minunata de primavara totul parea posibil.