Dragă maie,

Iti scriu tie, analfabeta mea bunică, iubire inteleaptă si dragoste fără hotar... Stiu că de Dincolo, nu mai e nevoie să-ti deslusească vecinele ceea ce-ti scriu, simt că esti aproape, că-mi auzi gandurile...
Hai maie, să stăm de taină...tocmai plecă ficioru tău de la mine...ficioru' ăla de-l dusesi plangand la scoală să-l faci domn... Ce domn, maie, ce domn... Te dusesi de aproape patru ani, dincolo, te-ai stins uitandu-te lung să-ti vezi ficioru venind... n-a ajuns, a venit acu la mine, să-si vadă si el nepotii si fiica, pe care n-a dat nici doi bani cat a fost mare domn si cu sofer la scară... Si nu i-au sărită-ră nepotii de gat, abia de i-au spus bună ziua, văzandu-si de trebile lor, intrebandu-l de sete si foame ca pe orice străin venit de pe drum... Atata, maie, alte cuvinte n-avură loc...
Si mi-i milă de tine, maie că mult l-ai mai iubit si că nu s-a prins iubirea asta neam de sufletul lui...
N-aduse in desaga a lui, aia domneasca, nici un dulce pentru nepoti, i-au dat ei, placintă cu dovleac, si-i stii p' ăia micii, nu impart cu nimeni plăcinta... cică eu, mama lor ii iubesc doar pe ei si iubirea nu se imparte cu nimeni... N-a priceput instrăinatul ăsta de tată... Doamne, maie, cum spuneai tu uitandu-te la mandrele pe care ti le tot aduce de nurori...I-os muma cu un ficior si cu sapte opt nurori...

Stii ce-mi zise acu un ceas? Că muierile sunt vinovate, că nu l-au pretuit, că el era diamantul cu nume, cu functie, si că ele ii făcură copiii - niste chestii care cereau de mancare si haine... si că asta nu era treaba lui...Maie, cum de-o fi crescut asa urat pruncul tău? Maie, ai fost si-mi esti icoană de iubire, mi-am luat casă la Vălenii de Munte, doar că să vin să-ti aprind o lumanare de două ori pe an, că mă stii, n-am să las Marea mea, să mă mut acolo doar pentru cimitirul in care te-ai mutat cu ăla bătran... Nici nu pot vinde casa aia ca să-mi fac viata mai dulce pe aici... nu pot maie, să te las nimănui... Că ăsta, ficiorul tău, tata, de cand te-ai dus, n-a ajuns niciodată să vadă und' te mutasi...
Maie, draga mea maie, vezi să ai grijă de mama, o lăsai să-ti grijească de florile de pe mormant... aia de zice Viorel că e vinovată, că n-a vrut să steie cu el fiindcă el avea nevoie de un harem si nu doar de-o muiere... S-o iubesti cum ai iubit-o mereu, "nora mea cea frumoasă", ce dacă e unguroaică, e te grijeste si ea te vizitează...ea vine la tine cu lumină in fiece sambătă...
Cred că asta nu ti-a iertat Viorel, prea erai tu cu inimă, prea n-ai vrut să-i primesti cu dragoste adunatele alea, care cică il făceau fericit...Vai de fericirea lui...
Dragă maie, i-am spus tatei să vină să aprindă si el o lumanare la căpătaiul tău... Nu vine, cică e bolnav, nu-l duce drumul... n-are rost, cum să vină el să vadă o cruce, dacă n-a venit el să te vadă cand trăiai... cand te-am băgat in pămant. Iartă-l maie, poate tu poti, a ajuns domn pămantean... ca piatra, maie...mai bine il lăsai cu Savu (copilul ăla de suflet) la coarnele plugului... ar fi trăit omeneste, ar fi iubit, ar fi stiut ce e frica de Dumnezeu, si-ar fi ajuns Om...