De la o vreme mă simt cumplit de singură... Mă gandeam adesea că poti fi sihastru in mijloc de cetate, că ea - singurătatea e o cale de regăsire, dar azi, azi - mi-e dor de dor durut... ia acolo, un fel de-a spune absentei celor dusi... repere de suflet... De mult, tare de mult am tot vrut să intreb pe cineva unde e galsul Andei Călugăreanu, unde e glasul lui Vali Sterian, de ei doi mi-e dor pană dincolo de lacrimă... Si de Vasile Seicaru si de Hruscă, si de Magda Puscas... si de ei mi-e dor... Imi erau cu totii cantec... si acum, fără ei, la radio, nu pe casete... nu pe cd-uri, mi-e greu... Mai ieri am citit in revista Flacăra lui Adrian Păunescu, vesti ingrozitoare despre nu stiu ce boală a Tatianei Stepa... Si nu mai stiu ce face nici Sorescu, si asa ce mult il iubeam... si nu mai stiu de ce s-a culcat si Ion Tugui drag si el mie... si-s singură dincoace... si mi-e dor de dor durut... si imi amestec iubirile astea intre viată si moarte, si mă impiedic in rugă, nu-mi mai gasesc raiul de poezie, de cantec... si nici singurătatea - nici meditatiile, nici vestile povesti nu mă mai scot din starea asta fără stare... zadarnică pustnicie... cei dragi sunt dincolo, sau aproape dincolo... si nici măcar nu i-am trecut pe toti aici in poarta dorului durut - sunt ai mei,sunt egoistă si nu am să-i pomenesc... poate nici nu-i stiti...oricum, mă dor si literele numelor lor... dor de dor durut... aud in inimă un cantec surdo mut... Si ce toamnă frumoasă mi-ar fi fără dorul ăsta cumplit... Ce toamnă aurie, ce struguri aurii, ce albastre nopti de cantec si de poezie mi-as zidi... Ce turn de sticlă pană dincolo de stele, mi-ar fi toamna asta alături de cantec si poezie...