Cand iubesti din suflet, pe capul tau ingerii pun pret de aur si suflul iubirii te salta cu viteza unui sarut coborat tocmai de sus din ceruri. Atunci ai marea la picioare si valurile te mangaie blande soptindu-ti povesti pe care ai vrea sa le auzi toata viata. Devii o soapta cu ea si trupurile se impletesc ca doua ramuri de maslin cautand sa soarba preaplinul fericirii.Simti ca viata curge ca un fluviu si te certi cu timpul sa te mai pasuiasca ceva, te certi cu el ca sa nu mai fie asa grabit. Atunci uiti ca si timpul a iubit candva, de fapt nu afli acest lucru decat atunci cand din varii motive trebuie sa pleci sau invariabil pleaca ea... sau el..Depinde de care parte as baricadei te afli.Da, timpul a iubit si probabil in sufletul lui dragostea a ramas eterna peste timp ca o marturie a povestii sale.De fapt si ghioceii iubesc cu patima lumina , si norii iubesc cerul.Iar soarele? Intreaba-l pe el.Trebuie sa fi nebun din dragoste ca sa ai curajul sa-l intrebi.Orice inceput are un sfarsit orice sfarsit are un inceput iar pt o persoana indragostita ora devine veac, secunda sarut patimas printre boabele de roua.Dar cand ai ramas singur? Ti se pare ca lumea s-a intors cu josul in sus si fiecare petala de zapada iti aminteste de ce ai avut. Te uiti pe masuta mica si meschina unde de obicei stateau cheile ei iar in cui nu mai atarna haina mica de culoare rosie. Ca o pedeapsa perna miroase a parfum de trandafiri si un fir obraznic de par blond te loveste pana in starfundul constiintei ce ti-a mai ramas. Poate se reintoarce. De multe ori o face si atunci iti juri ca o vei lega cu raze de soare ca sa nu mai poata pleca. Dar daca nu?
Daca nu ramane sa te uiti de a lungul coridorului si sa te ridici cu viteza de cate ori auzi pasi afara.