Luna decembrie. 24.Dimineata la 7,45. Curte militara a unei unitati militare.
-Pregatiti-va mai repede! aeroportul a fost atacat de teroristi si trebuie sa aparam aeroportul cu orice pret!
In fata sunt 2 masini militare cu prelate , la mijloc un autobuz in care se imbarca militari in termen iar in spate un alt camion cu prelata.Comandantul convoiului face semn de pornire si sarpele verde se urneste.
-Intram pe esplanada aeroportului unde ar trebui sa vedem toata miscarea nu?
-Da. Sunt sigur ca ne vor repera cei pe care trebuie sa-i sustinem.
Se paraseste curtea unitatii militare iar in mijloacele de transport soldatii vorbesc intre ei:
-Ce faci Ilie dupa ce totul se va termina?
-Ba, daca totul e bine imi cumpar pamant si imi fac o casa. Acu ca s-a terminat cu comunismul..
Brusc ,omul se trezi si se uita in jur impacientat, era plin de sudoare si realiza ca visase din nou, avusese din nou un cosmar.
-Ati visat urat, e greu sa vedeti noapte de noapte acele momente?
-Al naibii de greu, cred ca o sa innebunesc pana la urma.
-Vreti sa-mi povestiti ce s-a intamplat mai departe?
-Unde am ramas aseara?
-Erati in autobuz langa sofer..
-Da, am intrat in linie dreapta catre explanada aeroportului si atunci m-am aplecat sa ma leg la sireturi. Culmea ca nu plecam niciodata fara sa ma leg la sireturi, asta mi-a fost norocul caci in secunda urmatoare l-am vazut pe sofer cu capul zdrobit de parbriz si sangele curgand peste tot.Am tras de volan si geamurile laterale s-au facut zob lovite de gloante, ne loveau din toate partile si nu stiam cum sa ies din incurcatura.Camionul ne-a dublat si din el au sart 3 -4 militari dar cum atingeau cimentul cum erau impuscati.Practic eram tinte vii.5 minute si in autobuz nu a mai ramas nici un soldat viu, m-am luptat , i-am culcat la pamant dar degeaba.Degeaba.In creier imi suna si acum strigatele lor, agonia.
-Ce ati facut mai departe?
-Cred ca la un moment dat eram intre cele doua camioane incercand sa vad cine mai este in viata, soferii morti, un locotenent, un caporal si doi sergenti atarnau pe geamurile laterale .Langa mine au venit pe sub camioane 5 militari in termen si ne-am zis ca trebuie sa anuntam cumva tragedia.Eram baietii buni. Eram baietii buni...
-Si?
-4 dintre ei s-au tarat afara si au ridicat mainile deasupra capului strigand ca sunt de la Boteni si nu sunt teroristi. Le vedeam fata speriata , fata copilaroasa, nici macar mustati nu aveau ca lumea.S-au apropiat la 5-6m de locul de unde se tragea si au fost secerati ca niste popice. Ca niste popice! Apoi armele au amutit. Pe jos, in camioane, soldati morti sau raniti foarte grav, maini, picoare, bucati de creier, sange, sange ca la un abator industrial.Prea mult sange! Prea mult!
Dumneavostra?
-Eram cu ultimul soldat in termen care isi pierduse arma in nebunia aia si ne-au inconjurat.Pumni , picioare, mama voastra de teroristi... Nu l-am mai vazut pe copil. Am aflat ca a murit in conditii suspecte ceva mai tarziu
si ca parintii lui se zbat sa afle adevarul. Nu o sa-l afle niciodata! Niciodata!M-au tinut inchis cateva zile apoi mi-au dat drumu'.Acum astept ancheta si tare mie teama ca voi fi scos vinovat..