Viata e o chestie ciudata cu aroma de chips si gust de fiere. O punga de chips care e irosita in timp ce e de-abia deschisa in existenta cunoasterii pe care inca nu o ai cu adevarat. E atat de ciudat incat pare real in irealitatea momentului care nu s-a irosit in cenusa diminetii si in taciunele zilei care se incheie.
Atat de cretin incat pare idiot de simplu in complexitatea momentului de o intelectualitate scaldata in schizoftrenia normala a nebuniei visate in irealitatea adevarata a unei reverii care nu a avut loc niciodata.
Nu ma pune sa ghicesc, ceea ce stiu dinainte de a ma fi nascut, in imposibilitatea gandirii asupra unui moment care nu a existat cu adevarat. " Niciodata" nu exista in lumea in care "pentru totdeauna" a murit in "poate"-le nascut din impreunarea intre "da" si "nu".
Esti un bou fara coarne, vaca fara ugere, femeie fara pantec si barbat fara coaie pentru ca nu vezi ceea ce este evident in iregularitatea bulversanta a lumii inconjuratoare.
Simte-te ciudat ca sa fii sigur ca tot ceea ce ai e normal. Minte-te pe tine ca sa ii faci pe altii sa creada ca tot ceea ce au visat in cosmaruri ingaimate in nopti albe sunt realitati avortate de mame nestiutoare ce au alaptat vise perverse despre omeniri care iarta si uita. Nu spune decat ceea ce simti cand instinctul te gadila pe creier si iti sufla in retina amintiri de mult timp ingropate in ceata care mistuie totul in uitare.
Totul se topeste incet sub vantul rece al nepasarii ce-ti sufla prin maruntaiele uscate de ura.
Ha,ha,ha... Razi meschin la ceea ce altii nu vad decat cu simturile pentru ca tu o simti cu mintea.
Ingroapa-te in mirarea faptului ca tot ceea s-a nascut trebuie sa moara la fel si in aceeasi mizerie, in chinuri care nu par ca se mai termine.
Crezi in priveghiul omenirii ca in priveghiul nasterii care a murit cu circumcizia sufletului chemat din cripta vietii spre dimineata lunii.
Razi in fata mortii pentru ca moartea plange demult pe mormantul tau...