Ploaia de sentimente
Ma uda pana la piele,
Iar soarele de vara
Ma arde incet de tot.

In ziua asta alba
Gandurile mele,
Rotindu-se in aer,
Cad lovite pe pamantul cald.

Tu esti vanatorul vrajit
Si, fara sa vrei,
Cunosti fiecare coltisor
Al nemarginirii sufletului meu.

Tu, vanator necrutator,
Ucizi orice dorinta,
Iar foaia de hartie
Se pierde, departe, in aer.

Tu, vanatorule vrajit,
Transformi in pete negre
Toate culorile
Din nesfarsitele mele vise.

Trupul meu,
Alb, gol si crud,
Cade la pamant
Miscandu-se orgasmic.

Parul castaniu si ravasit
Acopera, lung, tarana.
Ochii isi pierd treptat scanteia
Si devin mati ca pielea.

Din mijlocul pieptului
Se ridica un copil
Cu parul scurt, tuns strengareste,
Cu ochii mari, stralucitori.

Tu, vanatorule vrajit,
Rapesti fetita, o iei de mana,
O lasi in linistea cerului
Si ii ignori nemilos plansul.

Te intorci la mine,
Ma imbratisezi puternic
Imi spui ca totul e in ordine,
Ca trebuie sa cresc.

Apoi imi speli ranile
Cu apa fermecata,
Ma saruti pe buzele fierbinti,
Ma mangai bland pe crestet.

Invata-ma sa fiu
Asa cum trebuie sa fiu.
Invata-ma sa sarut
Asa cum vrei tu sa sarut.

Invata-ma sa cant
Un cantec care iti place tie.
Invata-ma sa imbratisez
Cu caldura de care ai nevoie.

Oare iti zambesc?
Da, iti zambesc.
Oare te iubesc?
Da, te iubesc…