Într-o primăvară de iunie stăteam pe marginea scenei unei liniștite uverturi de toamnă. Cortina ridicându-se lăsa privirea liberă spre actorii pescari. Se juca o dramă în 666 de acte în ordine inversă. Decorul apărea fără mișcări relative, neclintit, înghețat, pietrificat dar scânteietor, dezvoltând o atracție-tentație siderală, o lumină neobișnuit de limpede, o liniște a individualității absolute, contururi pure, imaculate și reci. Mă întrebam unde s-au dus toți și toate chiar de la începutul sfârșitului părăsind sala pe furate.
„Îți amintești cum de chemam?
Băteam ca ploaia caldă-n geam
Mi-era atunci așa de dor de tine...”

O nouă iarnă de dragoste trece prin noi, peste noi, ca un tăvălug de zăpadă pe o pajiște furată dintr-o vară fierbinte. Aș fi vrut să vii să-i pot obseva reacția. Aș fi avut prilejul să aflu cât te-a iubit și dacă mai impresionez în vreun fel. Se făcea simțit curentul cascadei, liniștit și sigur de sine și tremurul grav abia definit al moleculelor în viitoare cădere iminentă. Am văzut și mă întreb dacă se mai gândește la tine. Bioenergetic este mai puternică decât mine, decât tine, decât noi amândoi la un loc.
Scena începe să se animeze, se aprind câteva lumini albastre și portocalii. Un scârțâit de podele. Am avut dreptate. Este foarte puternică. Doar o privire fugară, o umbră de zâmbet dulce-amărui unei amintiri ponosite. Totul se socotește în treceri și repetări. Să ne măsurăm în așteptare și dorință.
„Il pleure dans mon coeur
comme il pleut sur la ville
quelle est cette languer
qui penetre mon coeur?”

Într-o pătrățică de univers, într-un strop de materie clipesc cu urechile ciulite atât dorința de a învinge cât și dorința de a putea spera. Orchestre încep să-și agite alămurile. Timpanele cele mari sunt lovite fără milă. Totul se cutremură. Parcă plutim pe lavă. Sunt lăsate cețurile înfierbântate de rocă și aerul devine apă și ne sufocă, ne frige, ne îneacă priviri și gânduri și trăiri cu sentimente cu tot, de-a valma. E un șuvoi natural, ucigaș înnăscut, pătimaș, tembel, neînduplecat și satanic. Se sting și se aprind lumini. Se nasc și se amplifică umbre. Vuiet, scrâșnet și spaimă. Când ajunge în înalturi spre violet, se răcește brusc și începe cinic să arunce ce a înghițit pe drum. Nimic nu te miră, nimic nu te cheamă, nimic. Nici urmă de nimic.
„J’en ai marre de souffrir
Souffrir pour ne pas vivre
Souffrir a la place de rire
Souffrir pour ne pas pleurer
Souffrir pour ne pas crier”