Deși nu sunt adeptul exprimării eminamente prin intermediul scrisului, voi face o excepție pentru că toate aceste gânduri care vin năvalnic in mintea mea trebuie filtrate pentru a nu lăsa loc de alte interpretări.
*
Draga mea Adeline,

Nu sunt supărat pe tine… de aș fi? Ce mi-ai făcut tu? Sunt supărat poate pe mine pentru că am forțat relația aceasta până la punctul maxim, punct din care va trebui să o luăm de la capăt. Împreună sau fiecare separat, acest aspect depinde numai de tine. Eu nu am o altă relație in așteptare și din punctul meu de vedere pot aștepta relaxat încă mult timp.
Îmi pare că tot ce-am trăit până in urmă cu câteva luni sunt file de poveste. Puțin a fost timpul, dar nu-l regret pentru că pentru mine au trecut ani fără a avea pe cineva aproape… Am valorificat timpul petrecut lângă tine la maxim.
După cele petrecute zilele trecute, oricât am încercat să-ți găsesc o scuză, și crede-mă că eu întotdeauna încerc să găsesc o scuză înainte să te judec, nu am găsit alta decât aceea că facem parte din cercuri diferite. Am înțeles că prezența mea in cercul tău de cunoștințe te dezonorează și te înțeleg perfect. Dar ai știut acest lucru, dacă îmi aduc bine aminte am discutat despre poziția mea socială și atunci te-ai arătat destul de înțelegătoare. Intre timp ți-ai schimbat standardele și categoric eu nu mai corespund.
Cât de minunate au fost zilele acelea de iarnă, când indiferent de câte grade erau sub zero, noi eram tot împreună. Analizând obiectiv acele clipe aș putea crede că te-ai folosit de mine pentru a trece peste unele momente de singurătate. Dar cuvântul „folosit” nu mă onorează și nu te onorează așa că voi spune mai bine că m-ai dorit aproape de tine pentru a înfrunta singurătatea. Îmi scriai in una din epistolele tale: „eu te iubesc in felul meu cu tot sufletul”. Și sunt sigur că așa și este. Nu pot să îți cer să te dedici intru totul relație noastre, pentru că și tu, și eu, avem drumuri clădite in timp. Nu le putem abandona. Dacă nu am știut să îți fiu aproape in momentele grele, dacă nu am știut ce să îți spun când ai așteptat un cuvânt de alinare, te rog să mă ierți.
Trebuie insă să fac deosebirea dintre „a nu putea” și „a ignora”. Alături de mine cred că ai trecut peste momente dificile, iar acum, când apele s-au mai limpezit, alții iți sunt mult mai aproape, și mă bucur. Ești o stea mult prea strălucitoare pentru a fi izolată pe un cer de smoală, fără nici o altă stea lângă tine. Rolul meu cred că este acela de a te admira. Și atât. Nu cred că îmi este permis să visez la tine. Nu spun lucrul acesta cu răutate. Nu poți să-mi fii aproape mai toată săptămâna, fiind prinsă in problemele tipice serviciului care iți cuprind adeseori orele libere, dar a nu mă vrea aproape nici in momentele de relaxare mă face să cred că m-am transformat pentru tine intr-o otravă, pe care chiar dacă simți că ți-ar fi bună, o refuzi pentru efectele devastatoare pe care le produce.
Nu te întreb ce s-a întâmplat pentru că sunt sigur că ai o explicație rezonabilă. Doar pentru că te iubesc nu înseamnă că și merit această explicație. Persoana care iubește crede in celălalt. Eu cred in tine. Nu pot să afirm „și tu crezi in mine” pentru că acest lucru îl cunoști numai tu.
Poate mai bine ca oricine eu știu ce înseamnă o despărțire și mi-am jurat că nu voi fi niciodată acela care va pune capăt unei relații cunoscând prea bine durerea care o implică. Nu am acest drept de a te răni, și nici nu îmi doresc să se termine aici, insă acest drum e greșit, nu îl putem continua. Să-l reluăm in taină, fără ca nimeni să știe înafară de noi doi. Să-l clădim piatră cu piatră, cu prudență, fără grabă, și numai așa ne vom putea bucura de roadele unei relații trainice.
Finalul nu am să-l fac eu, pentru că tu meriți ultimul cuvânt. Gândește-te bine, ascultă-ți și inima dar și rațiunea pentru a nu regreta in viitor decizia luată.
With love,
Adin