Prietena mea se numeste Virtualia, maine imi va povesti trecutul ei, il va asterne intr-un pat pufos din pene de lebadă... Il va infofoli cu o petica de cer, si-i va canta din frunză cantece albastre-roz... colorate... Apoi, cu ochii ei mari, mă va duce de mană pană la fereastra dorului, să-mi arate prezentul dinspre viitor... maine nu azi...
Si eu amărata, n-am vreme nici de azi, de-o poveste inspinata, de ieri ce să mai zic ... sade in hăul raului involburat.. s-a rupt podul, filmul...si-am zburat zburătăciune pe-un mal sterp... Si mi-e aripa frantă...
Da maine, cine o ajunge pană acolo, să caste urechile, prietena mea Virtualia imi va povesti trecutul trecuturilor...
N-o speriati, lăsati-o să asternă pruncul cela bătran... Aveti grijă cu lebăda neagră, legati-i ciocul ...de cantă cumva, prietena mea Virtualia o să o jumulească senin... acolo de-o pernă...
Si Lebăda-s eu...