Portile sufletului meu s-au deschis si de departe se vede stralucirea nobilului sentiment din palatul sufletului meu. Dar ea nu o vede caci sta cu spatele si e naucita de falsa sclipire din sufletele celor care o inconjoara.
Balamalele portilor mele, ruginite de lacrimile amare care se varsa ca o cascada pe peretii goi si neincalziti aspoi se revarsa siroind pe portile desferecate ale sufletului, se tanguie batute de vantul singuratatii care risca sa acopere cu praful uitarii nobillul diamant ce arareori mai poate fi gasit.
Dar Eros goneste ca nebunul in caleasca sa trasa de niste cai infocati, hraniti cu regrete si cu cioburile idilelor sparte, cai ale caror haturi nu se stie unde sunt. El agata in goana sa dementa oameni de toate varstele, apoi, precum un copil care gaseste piese de puzzle, incearca sa refaca androginul fiecarei persoane. Dar Eros e foarte nerabdator si acolo unde nu-i reuseste imbranceste rebuturile din caleasca. Accidentele sunt diverse. Unii sunt striviti de rotile calestii, iar cei care s-au implicat prea mult sunt inhatati de napraznicii cai.
Unii m-ar considera un nefericit fericit, caci am scapat din caleasca, dar am scapat de roti, si de dintii ascutii ai cailor. Totusi ei nu pot vedea rana adanca din sufletul meu. Dar poate ca Eros s-a inselat cand ne-a aruncat, sau am fost trasi de un alt cuplu aruncat din caleasca in incercarea disperata de a-si pastra locul. Sau poate ca jumatatea androginului meu avea o sora geamana, iar eu n-am putut face diferenta, in timp ce ea isi cunostea bine jumatatea si m-a respins.

6.08.2002