Nu mă pot apropia de tine, văd mii de spini pe pielea ta atît de fină și de albă, nările mele adulmecă un vag miros de venin și, foarte ciudat, îmi simt mîinile și picioarele înghețate.
Împortiva tuturor senzațiilor trezite de trupul tău se ridică teama de liniște, dezgustul față de moale și călduț, spaima de neant.
Da, rămîn undeva în apropierea ta, încercînd să-ți smulg spinii din carnea aromată, să-ți îndulcesc sîngele. Mi-e frig lîngă tine, aud gheața trosnind sub degetele care te mîngîie înnebunite, aștept clipa cînd am să ating trupul acesta și am să simt sîngele lui curgînd prin mine.
Poate îmi vor crește spini în palme, pe sîni, pe tălpi. Sau poate că apa va deveni verzuie și amară, voi bea izvoare întregi, secîndu-le sufletul, fără să-mi opăresc buzele de veninul pămîntului. Gheață va fi în ochii mei verzi, scînteietoare și ascuțită, moartă și totuși trează.
Atunci am să-ți strig numele cu ultimele cuvinte calde, am să mă apropii de umbra trupului tău și am să o strîng în brațe. Vei simți că apropierea mea te zgîrie, te otrăvește, te pietrifică.
Pînă atunci încerc însă senzații multe și stranii, mii de jungle amazoniene și sute de mii de ghețari își stabilesc geografia în simțurile mele. Te vreau.