Cand sorele saruta orizontul in imbratisarea amurgului ne-am inceput linistiti plimbarea. Vantul adia usor iar luna imi facea cu ochiul. Sa stii ca eu facusem un pact cu ea. Trebuia sa-ti marturisesc dragostea mea. Am incercat toata saptamana sa vorbesc cu tine depre sentimentele mele pentru tine. Simteam ca integ universul statea in asteptare, ca lumea toata s-a oprit chiar si din respirat doar ca eu sa pot avea secunda aceea de concentrare si de curaj…
De fiecare data, in drum spre casa ta ma tot gandeam cat este de simplu sa rostesc doua cuvinte. Dintre miile de cuvinte pe care ti le spun in fiecare zi acele doua cuvinte imi pareau cel mai greu de rostit caci pana mai ieri le foloseam cu alt scop. Le pierdusem intelesul de baza, nu mai puteam asocia sentimentul cu acele doua cuvinte.
Cand m-ai imbratisat te-am simtit tremurand precum o frunza la adierea vintului. Te simteam fericita si speriata precum o pasare prinsa in causul palmelor. Iar eu ma topeam in bratele tale. As fi dorit ca acele secunde sa dainuiasca o eternitate… sau poate ar fi fost totusi prea putin, nu ?
Mi-ai spus ca poate asteptam ca si tu sa rostesti cele doua cuvinte. Dar asa cum si tu ai asteptat ca eu sa-mi pot aduna toate gandurile si emotiile pentru a marturisi asa voi astepta si eu. Tu trebuie sa stii ca eu voi fi mereu aproape de tine, indiferent de situatiile pe care viata ar putea sa ni le puna in fata. Impreuna voi putea invinge si bariera de care ne temem cu totii : TIMPUL. Te iubesc !