|
agonia
texte
comentarii
membri
Colecţii
atelier
Librărie virtuală
Biblioteca virtuală
Chat literar
Galerie fotografie
Top siteuri literare
Linkuri culturale
Linkuri culturale
Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
■ LaraicaElbaSavașiDrina
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
■ Dina vorbește cu Dina
■ când vine aia să ne schimbe hainele
■ stejarul
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
■ Drum
■ Adrian A. Agheorghesei, debut
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
■ noroiul care mi-a pictat obrajii și retina
■ nu-i așa departe, o jumătate de oră de la gară
■ scrisoare către cel ce nu-mi mai sunt
■ Când viaţa nu se-ncheagă în montură
■ înțelegerea nu crește după numărul cuielor bătute în limbă
■ Luna se ascunde și se face frig
Romanian Spell-Checker
Poezie - Poezii
Dictionar de rime
proza, eseuri, literatura
Top siteuri literare
noutati IT, jocuri
Romanian Trends
Laptop
Contact
Contact Email
Trimite o scrisoare catre editor
|
|
|
Cine sunt ei? personale [ Gânduri ]
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Camelia Petre [amelii ]
2004-01-30
| |
Avea părul lung. Atât de lung că nu reușea niciodată să și-l pieptene decât până la umeri. Mai jos iși prindea niște fluturași portocalii, verzi, albaștrii și galbeni, ca atunci când bătea soarele în părul ei, aceștia trebuiau să învețe să zboare către lumină. Spera ca într-o zi să ajungă departe, cu tot cu fluturașii ei colorați si cu buclele ei negre.
Îi plăcea să poarte aceeași rochie, lungă până la glezne, cu un singur voal, ce îi cădea întotdeauna armonios pe lângă șolduri. Era verde. Verde proaspăt de primăvară timpurie, iar mirosul pielii ei aducea a flori albe de Jasmine. Ea nu avea un Sine propriu, pentru că era integrată în natură.
Palmele ei fine topeau în fiecare dimineață bruma adunată pe aripile ființelor plăpânde ale naturii. Purta un singur inel. Era un inel de logodnă. În loc de piatră, era desenat un chip, chipul iubitului ei. Se intâlneau numai în visele nopții, iar norii zilei formau lacrimi de dor pe cerul albastru. Îl respecta și îl iubea din toate inimile născute și nenăscute ale pământului.
De-o veșnicie își oglindeau ochii sufletului în fiecare formă de viață de pe pământ. El era Viața. Ea era forma plăpândă, zâmbetul cald, liniștea nopții, foșnetul pomilor, mireasma florilor...
|
|
|
|