Inca o zi banala...si toamna,toamna aceasta care se lasa incet peste suflete, peste ganduri, peste trairile mele interioare...Traiesc o stare de amorteala atat de intensa incat nici nu mai stiu sa fac diferenta intre "durerea" permanenta pe care o port atat de bine intiparita in carne, incat nici nu mai stiu de fapt ce doare...singuratatea, sufletul, carnea...? Oare pot fi amintirile, durerile trecute, atat de bine intiparite in fiecare suflare, in fiecare emotie, in incapacitatea de a crede in ceva palpabil, adevarat, bun? De ce unora le este dat sa traiasca fiecare vorba, fiecare gest, fiecare simtire a altora? Ce bulversare de ganduri...de fapt toata fiinta mea este o adevarata bulversare, o uriasa contradictie, un suflet intreg...Nu ma condamnati...nu toti traiesc asa de usor printre oameni...si totusi...!