Dupa ce ai urmarit zborul pescarusului si inainte de a pleca, insista, incepe, renunta, inainte de suicidul memoriei, inainte de a ucide si fura, in sfarsit, inainte de hotarare, iata-ma inaintea oricarei alte hotarari. Dupa - nu mai stiu. Om. Nu caine, nu piatra, nu planta, nu planta, nu caine, nu piatra, nu caine, ci om, om care stie ca trebuie sa moara, care stie ca trebuie sa moara. Nineni altcineva nu stie. Nimeni altcineva. Nimeni."Eu sunt OMUL!" Omul? Sunt victima. Porcul pentru Craciun si mielul de Paste. Sunt ceva care trebuie sa existe - deasupra mea, in picioare, altii traiesc. Mananc, beau, dorm, vomit, ma rog si pe mine fac studii macelarul din colt, hotelierul, farmacistul si preotul. Trebuie doar sa traiesc. Altii vor gandi pentru mine:
- vor studia cum sa ma imbrace
- vor alege pentru mine meniul (radacini, alge, rasini? Radacini, alge, rasini!)
- vor stabili daca e timpul pentru a rade sau plange
- imi vor spune pe care drumuri s-apuc si pe care nu
- imi vor indica pe cine sa iubesc pe cine sa ucid
- vor decide cand si unde va trebui sa mor...
Eu, omul, trebuie doar sa traiesc. Sunt taran. Existenta mea e ogorul de litere si silabe. La fel de bine as fi putut fi chimist (poate) sau astronom sau preot si-as fi jinduit sa am la picioare timpul, armonia celesta, ideea sclipitoare, lumina. Daca nu voi intalni cutitul si prabusirea, diluviul si naufragiul, febra ma va ucide. Altminteri ma voi risipi - constructie veche. Dezgrop pamantul. Tatal meu era zidar. Bunicul a fost odata bogat, dar a dat faliment si fiul s-a-ntors la arat. La 4 dimineata vedea sosind cabrioleta. Patronul alegea oamenii pentru ziua de munca. Exclusii plangeau. Si eu, patroane? Tu, nu! Daca bunicul nu dadea faliment, as fi fost inginer: m-as fi mutat la oras abandonand ogorul. As putea, oare, sa ma revolt? Nu! Asa a fost scris. Te nasti sclav sau patron si-ti traiesti datul cu indiferenta. Dar vine momentul cand si sclavul deschide ochii, cand gandeste la pescarus, la a pleca, a se intoarce, a ucide, a se sinucide, a fura. Prea tarziu - te strange capastrul atunci cand nu stii, iar cand incepi sa pricepi te loveste capastrul si dusman devii. Contesti: barba, parul, trandafirii, viorile, clarinetele si tromboanele, chitarele. Agresezi sistemul si devii dusman. Al cui? Adevarul! Nu vorbi! Adevarul! Nu vorbi! Cu adevarul sunt om, fara el - diferit de judecator. Nerabdarea de-a afla adevarul e mantuirea celui umil. Umilul e inselat, exclus, pacalit. Umilul e sclav. Adevaru-l inalta - este speranta celor de la coarnele plugului. Om? Om! Imi place focul - purifica. Sunt o planta, ceva vegetal, lemn bun pentru ars. Mi-e interzis totul: sa gandesc, sa particip, sa rascolesc prin arhive, sa intru in camerele in care altii decid in ceea ce ma priveste. Sunt nimeni. Despre mine se scrie doar. Sunt 1. Si 1 nu are greutate nici in statistici. Au batut pentru mine medalii de aur, de-argint si de bronz pentru a-mi incuraja suicidul. S-au facut a nu pricepe puterea mea de intelegere pacalindu-ma cu muzica imnurilor militare. M-au pus in coloana observandu-mi, de la tribuna, pasul de marioneta. Fac obiectul unui fals grosolan, al unei sechestrari de persoana, al unui furt al sangelui meu - ma folosesc guvernantii pentru a-si legitima intrarea in istorie, recompensandu-ma cu ceremonialul soldatului necunoscut.
Om ignorat si umil, reinvie! Intra in camera. Vei gasi pe masa facturi si recipise: "8 tone de sange pentru frontul din Est".
- Cine esti?
- Un ignorat.
- Si?
- Vreau sa decid si eu. Dar fara muzica si lapidari. La rece.
- Numele?
- Necunoscut.
- Ai tata?
- Nu. A murit in lupta dusa contra oamenilor din Est.
- Bine. Acum vei lupta impotriva celor din Vest sub acelasi drapel.
Om ignorat si umil, reinvie! E ultimul efort pentru a te elibera de totem si de cel ce se simte mai inalt, mai lung, mai lat si mai larg; de cel ce se crede a avea ochi de smarald, dinti din aur de 24 K, respiratie proaspata de aloe, de cel ce urca inaintea tuturor (al cincilea picior de la scaun), de cel ce priveste orasul de sus, orasul oamenilor surzi la mana intinsa a cantaretilor ambulanti, orasul afaceristilor care-l aresteaza pe hotul de mere si se prosterneaza in fata blanii de vizon si a yacht-ului, orasul vanzatorilor de teze. Teze si antiteze deopotriva. Eu vand teze (precum ceilalti, de altfel), dar as putea vinde si antiteze. In ce cred? Desigur, in teza, dar pot jura si pe antiteza.
Dupa ce-am urmarit pescarusul
si inainte de-a rupe corzile chitarei,
inainte de-a incendia,
inainte de a ucide,
inainte de
la urma urmelor
si-n concluzie.