poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-03 | |
Grinzing. Lângă Viena. Seara foarte târziu. Printre prieteni.
Am pășit uimit și înfiorat pe podele de lemn cu așchii răzlețe de amintiri, în casa unde spiritul nostru încordat ca un arc sloboade când și când, săgeată despicată de tristeți și bucurii laolaltă. Pe coridoarele-poteci de printre vii, adunate în ciorchini spiralați și cățărate pe araci din lemn de miscelanea, visează tirbușoane cu iz de eter (căci ele, amăgitoarele, au amorțit vigilența paznicilor de plută ! ), preludiu al aburilor de sinceritate ce se vor fi ridicat peste mese după prima cupă închinată… Ca o prelungire a privirilor treze, pe rafturi înalte, plutesc sifoane cu pânze de curcubee legate de catarge de teama sirenei cu coarne de cerb - unduitor îndemn către lumină ițit dintre fâșiile de chihlimbar ale licorii… Gitanii cu degetele pe strune adăugate, cu clape desenate pe vestă și voci răgușite, râd de amar…de vremuri, acompaniind o mezzo-soprană cu vocea ca o adiere înaltă, amintind cu tristețe de povestea lui Lily Marlen. Sepia înrămată pe nostalgicii pereți, sclipește cafeniu la lumina vechilor felinare ce dansează pe o roată de soare ca și în visul unei călătorii spre înapoi. Sub privirile amuzate ale lui Dyonissos, ne lăsăm și noi cuprinși de uitare, îngânând romanțe cu voci pestrițe încălzite de vinul anului trecut – firul regăsit de Ariadna în seara aceasta, în labirintul ferecat pe timp de zi al sufletelor noastre călătoare pe oceane de neliniști și speranțe… Da, prieteni de pretutindeni! Da! Lăsați sângele să mustească de fiorii acestor clipe fără de moarte! Așa, prietenii mei dragi…Așa !
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate