În viață, totul se rezumă la dorințele profunde pe care le avem, care sunt strâns legate de frică și de bucuria condamnabilă de a trăi. Această fobie ne surprinde zi de zi în diferite ipostaze și ne șochează cu felul în care, încetul cu încetul, smulge și ultima fărâmă de încredere în propriile forțe. Suntem osândiți la o viețuire ce stă sub semnul obsesiei de a trăi cât mai mult. Oare de ce, în loc să ne bucurăm când moare cineva, plângem? Oare de ce egoismul din noi nu ne lasă să ne bucurăm pentru cel ce întâlnește fericirea veșnică a morții, desprinderea de această existență neagră, aflată în drumul răutății și mizeriei? Căci toată existența noastră se rezumă la o continuă cădere și înălțare pe cele mai înalte culmi, o ispitire a Divinului Ceresc și o chemare a Morții.