Candva, din toate lacrimile ce au curs, au crescut trandafiri si in fiecare zi am cules cate unul, in fiecare zi mi-am adus aminte de "spinii" pe care acestia ii aveau, si totusi, la vederea frumusetii lor am uitat de fiecare data... Am cules pentru prima oara un trandafir alb, trandafir neuratit inca de spini si a carui puritate s-a oglindit in viata mea... Apoi, am cules un trandafir rosu, fara de care gradina mea n-ar mai fi fost aceeasi... S-atunci... atunci am inteles ce inseamna "iubirea" si tot atunci l-am intalnit pe "el"... Am simtit fara de voia mea si cel de-al treilea trandafir; avea petalele galbene si, una cate una se scuturau in mana-mi cazuta in cautarea dragostei "lui" zadarnice... Am simtit cum se scutura trandafirul cu petale transparente, fiecare petala cadea una cate una, acestea fiind lacrimile mele... In zadar am cautat sa gasesc orice alt trandafir in "imensa gradina"...De ce? Pentru ca toti se uscasera... Si... totusi... fara sa vreau, in disperarea mea..., l-am cules pe ultimul, acela violet, ce inca nu se ofilise! Doar o petala aruncata, a alunecat grabita pentru a pecetlui departarea noastra... Acuma, "gradina" este goala, iar vantul "alearga" de la un capat la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a "matura" petalele cazute...