Simt ca-nnebunesc, nu mai pot ... sunt prost inteles, e greu sa conving? Simt ca imi plezneste capul, simt valuri de energie in mine crescand ca presiunea intr-un vulcan. Pentru mine lumea-i imbracata in prea mult romantism, pe toate strazile sunt flori, lumea iti zambeste mereu fericita, totul e roz, dragostea e peste tot. Pot fi crunt dezamagit cand vad ca lumea mea da dovada de gri - urasc asta. Gri inseamna acum in mine durere, furie, ura, disperare, si alte chestii in tonul asta de culoare.

Si ce iese cand tragi o dunga gri intr-o lume roz? Rozul paleste, presiunea se acumuleaza, eu stau gata sa explodez... si-atunci cand cedez, se vede pe fata mea - e gri. Ma poti vedea posomorat, sau poate chiar incruntat, dovada gandurilor negre ce m-au cuprins. Si-atunci caut sa vad daca pot sa scap de nuantele cenusii asternand totul in cuvinte. Ajuta putin, dar petele gri se ivesc iar.....

Nu sunt luat in serios - de asta sunt iar intr-o stare gri. Proasta situatie... am incercat sa ma vopsesc in roz cu speranta ca poate se schimba ceva, dar vopseaua se ia repede - ajunge doar sa mi se dovedeasca ca sunt ignorat. Ca de asta sunt gri acum - v-am spus: nu prezint incredere! "Esti nebun?" - simt ca mi se zice... "Lumea nu-i roz, romantismul a murit!". "Cum indraznesti tu sa-mi ceri sa gandesc in roz? Stau bine aici in lumea mea gri..."

Poate n-ar fi trebuit sa scriu textul asta, dar nu mai suport. Nu vreau sa mai vad, sa ma mai gandesc - bine ar fi daca as fi orb si surd o vreme. Bine-ar fi ca atunci cand ascult Clayderman la maxim chiar sa nu-mi mai aud gandurile. Bine-ar fi sa ma culegi sau sa ma dobori. Sa ma primesti sau sa ma alungi. Bine-ar fi sa ma crezi, si sa stii ce meriti. Bine-ar fi sa stiu ca nu ma amagesc degeaba.

Iti zic: "fa o plimbare in lumea mea, incearca un moment roz, petrece o clipa roz!". Ce rost are sa nu recunosti ca-ti place rozul? Curaj! Plimba-te pe strazi roz... As vreau sa stiu si eu: la cati va place rozul? Nu intelegeti? Inseamna ca ar trebui sa ma cunoasteti pentru asta...