poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-02-11 | |
Intram in Rosia Montana si emotiile ma invadeaza. Parca m-as intalni dupa ani si ani cu "iubirea vietii mele" :
- Vai ce frumoasa esti, nu te-ai schimbat deloc, etc … … si in momentul urmator, ma simt vinovat de minciuna. Neputincios, plec capul, recunoscand prin acest gest deceptia intalnirii. Da, acest sentiment il am la intrarea in comuna. Gheara timpului a lasat nemilos rani adanci in peisajul atat de animat candva. Dintr-o localitate infloritoare, astazi mai poti sa vezi doar ici si colo urme ale acelui trecut. In ton cu peisajul, parca si oamenii sunt mohoriti. In zadar incerc sa recunosc pe vreunul din ei, multi sunt noi, multi au plecat, multi … nu mai sunt. Trecem prin centrul orasului indreptandu-ne spre Rosia "de sus". Imediat dupa cladirea "scolii vechi" apare casa bunicilor. Din pacate azi apartine familiei Cristoiu. In timpul regimului comunist, nu aveai dreptul sa deti mai mult de o casa si a trebuit sa o instrainam. Intram in curte. De ce oare am impresia ca atat curtea cat si cladirea sunt mult, mult mai mici decat mi-au ramas in memorie ?! Cu toate astea, aproape toate elementele neinsufletite din curte sunt la locul lor. Fiecare lucrusor imi aminteste de o intamplare sau de vreun eveniment trait sau auzit. Derulez inapoi filmul amintirilor si parca o zaresc pe Buni, pentru ca asa ii spuneam bunicii. Nu cred ca cineva care a cunoscut-o si-o aminteste altfel decat cu sortul de lucru si naframa pe cap, alergand de colo colo dupa treburile gosodaresti. Uite scarile de la intrare in casa. Langa ele, uita-ma si pe mine, mogaldeata de copil ocupat, se pare cu “pregatirea fizica” a oratanilor din curte, sub privirile ingaduitoare dar totodata aspre ale lui Buni. Aici, langa scara reuseam sa le "blochez" si sa le prind. Imi aduc aminte, odata, cand am reusit sa prind puisorul preferat, un "gat golas de Transilvania" neautentic, dar cu gatul gol fara pene. L-am strans la piept pana l-am sufocat…din dragoste. Stiu ca am suferit atunci de doua ori, odata pentru fapta facuta chiar si fara voia mea si a doua oara in urma corectiei aplicate de Buni. M-a inchis in beci (pivnita). Aici Buni depozita merele din livada si care, din cauza pastrarii din cand in cand scotea sunete ciudate, "puscau", cu atat mai ciudate cand le auzi intr-un beci fara lumina. In fine, n-am stat eu prea mult "sa le aud", dupa primele vocalize Buni s-a inmuiat si m-a … eliberat. Tot langa scari un bolovan mare. La prima vedere un obiect neinsemnat. Si totusi … Dar hai sa povestesc pe scurt. Bunicul meu, apartinea categoriei celor mai instariti din urbe. A muncit mult si si-a stans banut cu banut o anumita suma de bani, ce ia permis sa concesioneze terenuri aurifere. Bineinteles, din aurul exploatat, cea mai mare parte revenea statului si o mica parte ii revenea lui. Aceasta putea sa o transforme in bani sau sa o pastreze. Avand 3 copii el a considerat ca "aurul ramane aur" si peste veacuri si la pastrat ca avere de familie pentru viitorul copiilor lui. Cand a ajuns la putere "partidul mult iubit" l-a considerat pe bunicul un fel de "chiabur" pentru ca detinea aur. Ce chiabur o mai fi si ala care munceste de dimineata pana seara in mina alaturi de ceilalti mineri si care nu-si cruta nici fiul mai mare sa lucreze in mina. In fine, toata averea agonisita, a trebuit cedata "partidului si poporului". O parte din ea a fost "donata" o parte a fost ascunsa in ….. in bolovanul mai sus amintit, prevazut cu un canal special creat. De suparare, in scurt timp bunicul a murit. Nemultumiti nici atunci, de aurul "recuperat" autoritatile au trecut represarile si intimidarile din spre bunicul spre bunica. Pe bunica au inchis-o intr-un beci inundat cu apa, unde a tinut-o in picioarele goale. Buni a rezistat eroic, negand existenta vreunui gram de aur nedeclarat. Fiind o femeie darza ar fi rezistat pana la capat daca nu … daca nu era in joc viitorul copiilor ei. S-a aflat la "centru" ca are doi baieti la facultate si i s-a pus in vedere, ca daca nu declara aurul, baietii vor fi exmatriculati din facultate si lucrurile nu se vor opri aici… Eu ma opresc insa aici cu referirile stricte la familia mea. Din pacate multe familii de rosieni au patit la fel. S-a facut insa o mare nedreptate. Dupa "revolutie" s-au inapoiat propietarilor pamantul, casele, padurile etc… numai rosienilor nu li s-au inapoiat aurul confiscat. Este vorba de un act de justitie, care trebuia aplicat tuturor celor cu averi confiscate in vechiul regim. Din pacate, aurul confiscat nu poate fi "probat" neeliberandu-se la vremea respectiva un proces verbal de constatare. Mai revoltator este faptul ca, tiganilor-aurari, cu aur confiscat inainte de '89, aur obtinut prin specula nu prin "sudoare", li s-au "gasit" procesele verbale. Acestia au primit sume compensatorii pentru "nedreptatea facuta". Rosienii care au muncit si murit in aceste mine nu au primit insa nimic. Dar sa revenim. Tot in aceasta curte, fierbea bunicul an de an palinca. Cuvant care, ca multe altele, sunt specifice Ardealului. Iata cateva : slana, brisca, palinca si nu in ultimul rand, "no" gasit in diferite combinatii "no bine", "no hai", "no servus" etc. Nici chiar Professor Higgins din My Fair Lady nu cred ca ar fi reusit sa faca un ardelean sa nu le foloseasca. Si iar imi revin amintirile. De fiecare data cand bunicul fierbea tuica, nu dupa mult timp in ograda isi facea aparitia Feri baci, vecinul de vis-à-vis. Se pare ca vaporii fierbinti si aromati, erau purtati de vant, pana la nasul fin al vecinului. Facea el ce facea si numai ce se trezea bunicul cu el. Si mai scapa daca poti. Ca n-ar fi fost nici "un bai" daca se multumea cu un paharel doua, dar deh, omu' odata invatat cu naravul mai dezvata-l daca poti. Intr-o zi, cum bunicul il vazu cu coada ochiului ca apare, numai ce pregati pentru dinsul un paharel de tuica fierbinte foc, tocmai iesit, si unul cu tuica racita pentru el : - Dar intra vecine nu sta in poarta - No bine, hai ca oi intra un pic. Da ce faci … fierbi palinca ? - Da, hai si ia si tu un paharel Si ii intinse bineinteles paharul cu tuica fierbinte, dupa care il lua pe al lui si il "dete peste cap" dintr-o singura ingititura exclamand : - Iaahhhh, buna, asa-i placea si la tata ! Cu ochii rosii si vorba sugrumata nefericitul vecin mai reusi sa scoata un : - Da a dracului de fierbinte ii mai placea … Nu stiu daca bunicul avea cunostinta de poezia "Zdreanta cel cu ochii de faianta", cert e ca cele doua povestiri se aseamana foarte mult… Mucalit bunicul asta al meu. Ca de altfel majoritatea motilor, bine dispusi, intelegatori, greu de suparat, dar si Doamne fereste sa reusesti totusi. Culmea e ca pe el singurul care a reusit, a fost … preotul satului, de fapt noul preot la vremea respectiva. Bunicul fiind foarte respectat de cei din sat, a avut sarcina sa pastreze banii bisericii adunati de la enoriasi. Noul preot, suspicios din fire, a facut o aluzie cum ca parca ar fi trebuit sa fie mai multi bani adunati. Ce a urmat, e lesne de inteles : - Popa, i-ati banii si pleaca repede de la mine din casa, pana ti bine si aici sa nu te mai prind ! Ei n-au stat lucrurile chiar asa cum a vrut bunicul. La auzul acestor vorbe, a intervenit Buni. Rar isi exprima punctul de vedere dar cand o facea o facea hotarat, ca mai toate ardelencele. Ardeleni, hai sa o recunoastem. A urmat, deci replica bunicii : - Cum Doamne iarta-ma, mai Alexandre sa nu mai intre, cum sa nu vina popa cu crucea sa ne sfinteasca casa ! Si in cele din urma, bunicul a cedat, dar numai pe jumatate. Cand venea popa, nu stiu cum se facea, ca el nu era niciodata pe acasa… Apropo de "venitul cu crucea". La noi, dar cred ca si in alte parti ale tarii, dupa anul nou, popa umbla din casa in casa cu "sfintenia". Canta un "Iordan botezandu-te", ne lasa un calendar si ne taie o chitanta … Acest eveniment are o importanta deosebita prin aceste locuri, cel putin, in familia noastra cu siguranta. Sa-mi fie cu iertare dar de mic copil am fost "terorizat" de el. Niciodata nu stiai precis cand apare popa si Doamne feri' sa intre si sa nu ai lumanarea aprinsa sau si mai grav, sa te gaseasca in pat. Cam in fiecare an istoria se repeta : pe la ora 7, obosit fiind dupa sarbatori, auzeam "scoala Horia ca-i aici popa si ne facem de mandra minune". Si Horia se trezea. Chiar daca popa isi facea aparitia numai intre orele 11 si 13. Totusi, odata trezit ma amuzam de forfota vecinilor, ce pandeau pe la colturi : - L-ai vazut ? - E la nana Marie - Nu-i adevarat, baciu' Petru lo vazut tocmai pe la Letitio-neni ( va urma 4 ) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate