As fi vrut ca zilele mele sa treaca altfel, mai lent, si nu cu atatea colturi care lasa cucuie si vanantai pe trupul meu slabanog.
Era sa zic " e aproape toamna", dar este toamna deja. Recunosc auriul zilelor insorite, mirosul frunzelor cazute, incredibilul albastru al cerului de toamna. Si iar ma intreb, prostita, cand naiba s-a dus si vara asta. Si doar am zis ca de acum inainte, cu nou-gasita mea libertate voi face numai ce imi place. Problema este ca am facut atat de multe lucruri care-mi plac vara asta, numai la mare nu am ajuns. Planuiesc acum o evadare, o plecare la ora 5 dimineata, ba nu, la 2 noaptea am sa plec, ca sa fiu sigura ca prind rasaritul pe malul marii. Si am sa stau acolo, pe nisipul rece, intrebandu-ma de ce nu mi-am mai luat un pulover in plus, asteptand sa rasara soarele.
Am sa fumez, bine-nteles, poate chiar am sa beau ceai fierbinte, si cand o sa apara pe mare cararea rosiatica ce duce pana la soare, am sa ma dezbrac, cu tot frigul toamnei, si am sa fac o baie in apa inghetata. Probabil ca voi fi singura bipeda de pe litoral care va face baie la ora aceea in mare. Oricum, doua zile si 10 aspirine mai tarziu, imi voi blestema romantismul care m-a facut sa ma balacesc in apa rece, cand puteam foarte bine sa stau pe mal, sa ma bucur de rasarit fara sa incerc sa pasesc pe cararea apelor.
Hmmm... sa evadez un pic, zic eu, din tiparul asta de om liber care face numai ce vrea...sa fug un pic din fata toamnei ranjindu-mi printre tufisurile din oras, sa mai trag un pic de vara asta, asa, ca de un elastic..