Exista- sigur exista- o clipa de rascruce in viata
fiecarui om pe care nu o mai sterg nici ceasurile,
nici zilele, nici toti anii care-o urmeaza...

Nu stiu de ce, in dupa-amiaza aceea insorita de sfarsit de octombrie ma simteam invadat de elanuri primavaratice, desi pluteam in calda psaldiere a culorilor de toamna. In timp ce ma plimbam cu prietenii pe aleea din parc, am intalnit doua fete, pe care nu le mai vazusem, sunt sigur, niciodata. Fara sa-mi dau seama de ce fac asta, mi-am intors fata spre ele. Privirile uneia din acele fete, fugare si in acelasi timp staruitoare, mi-au vanzolit dintr-o data fiinta. Ele s-au indreptat numai pentru o clipa asupra mea si m-au invaluit cu o vraja dulce, ca un farmec. Erau doi ochi albastri, albastri de tot, cum rareori se intalnesc...imi aminteau culoarea marii, floarea de in, azurul adanc si pur al zilelor de primavara. Aveam senzatia ca ma aflu in preajma unei taine ce-mi deschidea portile spre paradisul mult visat. Si poate nici atunci, cand as fi descoperit cu adevarat o astfel de taina, n-as fi fost atat de tulburat. Ochii aceia m-au facut sa pierd deodata contactul cu lumea in care ma aflam. Nu mai vedeam decat reflexele de peruzea din orbitele lor, aureolele limpezi si imbietoare, ce se-naltau din hauri de nostalgii sa-mi lumineze, parca, mie calea. De ce s-au indreptat asupra mea? De ce imi vorbeau atat de tare intr-un limbaj pe care numai eu puteam sa-l inteleg?

Desi ma aflam langa prietenii mei uitasem ce fac, unde sunt, ce vreau. Abia mi-am putut ruga prietenii, cu glasul sugrumat de o secreta si coplesitoare emotie, sa mai facem un tur prin parc. M-au ascultat. Le-am intalnit din nou. Fetele mersesera pana la capatul celalalt al aleii, apoi se intorsesera si ele sa mai faca un rond. De ce? Nu cumva se intamplase si "acolo" ceva?...Acelasi schimb de priviri tainic, staruitor, ma indeamna sa cred ca aceesi bucurie ne invada pe amandoi, ca si cum ne-am fi cunoscut demult, dar am fi fost rataciti si ne-am fi cautat indelung, apoi ne-am fi intalnit aici, acum, pe neasteptate. A doua oara n-am indraznit sa le mai cer prietenilor sa ne intoarcem din drum. N-am indraznit nici sa ma desprat de ei, desi mi-as fi dorit. Ne-am continuat plimbarea; mergeam fara sa-mi dau seama pe unde trec, fortandu-ma sa-mi stapanesc secretul ce-mi invada inima; eram o cutie incarcata cu neliniste si bucurie. Lor, prietenilor mei, nu le puteam spune nimic. Ce-ar fi inteles ei din ceea ce se petrecea cu mine? Prezenta lor ma stingherea acum. As fi vrut sa ma despart de ei, sa fiu singur, vroiam sa plec, sa ratacesc toata noaptea, sa colind orasul in cautarea ochilor aceia albastri. Nimic altceva nu vedeam, nu auzeam; pierdusem contactul cu realitatea; visam...

Din seara aceea, de fapt, incepea pentru mine o viata noua. Fluidul acelor priviri necunoscute, intr-atat de dragi si familiare imi devenisera, incat mi-au ravasit intregul univers interior...