iar vorbim fără să ne spunem nimic...
timpul se dezbracă cu tăcerea noastră surdă pe care o înghițim în noduri incerte.
uneori simt cuvintele cum sângerează în colțul buzei, deseori îmi cos carnea tranșată de dinții speriați.

porii pleoapelor atârnă mucegai.
simt cum te privești în cearcănele convulsionate
ce simți tu?

iar monolog.

De ce nu te desfaci, gură spurcată de pofte, să spun ce e de auzit?