poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3042 .



Limba sarpelui
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dan Ionescu ]

2007-05-25  |     | 



Limba șarpelui


Volumul Limba șarpelui călător de Mihai Firică, volum reeditat în 2 006, e ilustrat cu lucrări de Marcel Voinea. Versiunea în limba engleză, aparține profesorului Victor Olaru.
Limba șarpelui călător a fost publicat în 1997. Pe atunci, autorul aștepta „sub biciul ploii”, să-l prindă „retorica / exercițiul celor de peste 30 de ani”. Voința de originalitate poate crea și fond asocial, chiar dacă opiniile celorlalți se derulează în imperații: „ mi-au spus că ar trebui / să vorbesc / mai mult să mă audă / de parcă aș fi fost acolo / te rog umblă mișcă măcar o parte / din tine mi-e milă de tine cum / stai fă ceva umblă mi-au făcut / semne și-au luat adio // pe locul meu eram tot eu”.
În condițiile externe legilor fizicii, ale plutirii pietrelor pe apă, putem bănui proximitatea Apocalipsei. În perimetru mitologic, luntrașul Caron trecea în mod solit, sufletele morților peste apa Styxului. Acum însă, elemente ale regnului mineral se depășesc în propria condiție, indivizibile, fără metamorfoză. O traversare vizibilă, ca o mutare a materiei într-un plan antonim: „pietrele acolo plutesc pe apă / un lucru obișnuit ca și cum nimeni nu ar mai crede în apocalipsă / spuneam despre pietre vorbeam / despre traversarea pe apă”.
Pierderea de sine ar surveni din tentația de a ne închina aparenței fenomenale, a cărei forță nu are sursă în divinitatea pozitivă. Salvarea, din contemplarea propriu-zisă a plutirii pietrelor, după sugestia redată în motto: „Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină, și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia”.
Prin alăturarea pronumelui negativ „nimic” de comparativul de superioritate al adverbului „mult”, e sporit firescul detașării poetului, prin oficiul artistic, de oamenii obișnuiți: „nimic mai mult / când au venit după mine / gospodari oameni de casă cetățeni / de prin partea locului / am stabilit marginea de unde / începe arta așa cum spusesem / arta lor nu-i și arta mea / între noi se umplea groapa cu var”. Motivul romantic al aprofundării detaliului comun, devine premisa intrinsecă a următorului pastel simbolist: „dar dacă stai deoparte / pe strada veselă / case de ceară timp / de șapte ani petrecuți”. Nevoia de cuvinte-cheie îl apropie pe autor și de suprarealism: „printre lucruri atât de simple / sorbind laptele alături de prietenul tătucul nehuștan / (șarpele, n. n.) va veni și te va iubi / cu lentoarea caldă aproape intrând / sub pielea de adolescent”. Atitudinea solitară în meditație e clamată aproape cu exuberanță: „nu am fost cu ei / am lipsit / le-am stricat numărul / cu bucurie am trecut mai departe / nu am zis nimic”.
Dacă ar fi să descifrăm simbolurile mitico-biblice: șarpele, apa, întunericul, crucea, vinul, lumina, pâinea, aurul, am reconstitui, numai din conotații, atmosfera gravă a acestei cărți. Sunt unele amănunte inedite. Șarpele, prin atributul personificant „călător”, pierde din extremitatea malefică; în vremuri de prevestire, apa deprinde abilitățile unei constituții duale, de a suspenda elementele minerale; crucea drumului: mântuirea însăși se abate de la om la planetă, prin exercițiul prefacerii în suferință; aurul își păstrează, în timp, de la magi încoace, misterul amplificat de interferența de nivel cordial, cu puritatea pruncului Iisus: „cu semnul aurului pe frunte / raphael călăuza”.
Într-un discurs liric modern, Mihai Firică pune în dezbatere tema despărțirii, extazul cotidian, leit-motivul călătoriei și al amintirii. Deducem un motiv implicit, al ghicitului în cafea: „e foarte târziu și ce dacă / mi-au cerut haina le-am dat / frigul prin oglinzi căutând / dezastrele războiului pentru venus / sunt tânăr și nu voi mai spune nimic / nimănui niciodată // cristale în ceașca de cafea”.
La nivel de text, se resimt influențe argheziene, ca în poemul Tocmai plecase și-mi părea, simboliste, suprarealiste, dar, mai ales, religioase: „ privește-mă cum plec din lumină / vin femei străine din fântână apă / apă să scoată / țineți-vă-n brațe morții / facă-se voia voastră vă zic”.
Mihai Firică e un poet de substanță, care-și reclamă în scris abstragerea de la patimi. Echilibrul trăirii definește stilul său.


Dan Ionescu


(cronica aparuta in revista Scrisul Romanesc, nr. 5 - 6)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!