ca atunci când joci baba oarba
și trebuie să ai ochii în vârful degetelor
confundam mereu pereții cu ușa odăii în care aveam șifonierul,
în debara schiuri visând la zăpadă
și un sertar cu nimicuri purtate o zi,
la vederea cărora semafoarele se fac verzi

(enervante nimicuri pentru jumătatea mea albă,
în timp ce jumătatea roșie mă privește tăcută
și devine de sticlă)

iubiți-vă, le-am spus moliilor, lăsându-le într-un Eden de mătase,
și-am ales blugii,
(mama și-a dorit mereu să fiu băiat)


în oraș deseori era sărbătoare
pe drum se-oferea vată de ceață
(ziceam că e vată de zahar)..
se întâmplau chiar minuni
ca atunci cand se arcuia pe cer
surâsul lui Dumnezeu
și începea să aibă culoare
starea aceea imponderabilă de..


iar eu zâmbeam
mulțumesc, nu, spuneam eu
mulțumesc! spunea jumătatea roșie,
făcea bucuroasă o piruetă
și plătea cu nasturi colorați

într-o seară a venit un călător,
ne-a vorbit despre facerea lumii
în etape, ce chestie!

plăteam fiecare etapă,
moneda de schimb: nasturi roșii

în final ne-a spus că pentru el lumea e aproape perfectă
am râs
deși din colțuri pândeau umbre de frig

atunci am strâns mai bine paltonul pe mine,
am hrănit motanul, buldogul și pasărea liră
apoi le-am lăsat libere
(jumătatea mea roșie a plâns și a zgâriat)

era un fel de primăvară nebună...