,,Mă apropii cu stângăcie de un suflet,
Dar nu mă lasă să înaintez.
Mă lovesc de un zid.
Dar parcă era un bloc de gheață!
A, pe acela l-am spart, dar am dat acum, de zid.
Aici mă opresc.
Nu am putere să-l distrug, oricât m-aș strădui.
AM NEVOIE DE AJUTOR!
Dacă nu se luptă și de cealaltă parte,
Eu nu am nicio șansă de reușită.
MÃ AJUÞI? PARTICIPI LA ZDROBIREA LUI?
Sigur că ai să mă ajuți!
Doar dorești și tu să pătrund...
Acolo unde nu au acces mulți!.....’’

Mă apropii cu sfială de zidul tău și cu teamă că nu pot să-l dărâm prin forța sensibilității, aștept ocazia folosirii cuvintelor.
Oricâtă sensibilitate ai folosi tu sau altcineva...zidul nu se va putea sparge.....Doar gheața se va topi...Dar aceea va produce inundații...și tot nu va fi bine......pentru că nu știu să înot...!!!
S-au descoperit tunuri care aruncă sentimente și zidul va pleca singur din loc în calea altora care vor pune și ei tunul pe el...creând o lume de sinceritate și atunci toți vor ști să dea din mâini eliberând numai dragoste...
Acea lume de sinceritate nu există...sau dacă este...e prea mică...și nu ai unde să dai din mâini...nu te va ajuta...nu mă va ajuta să supraviețuiesc...și nu va împrăștia suficientă dragoste încât să stăm la suprafață...noi...cei ce simțim că avem nevoie de așa ceva...Și dacă aruncăm sentimentele...e posibil să nu ajungă unde trebuie...E necesar un ghid de orientare...care să le dirijeze.....Altfel vor face rău și vor aduce suferința odată cu ele...
Există acea lume de sinceritate...trebuie să o cauți și sigur o vei găsi, dar pentru asta trebuie să trăiești de parcă atunci ai răsărit... să te minți acum, să te minți mâine și te vei minți întotdeuna...Mai bine un zero de la care să pornești spre plus infinit, un zero necarbonizat, necomplicat. E o încercare realistă, imaterială, un alt capitol de risipire sufletească o orbire de neputință. Acomodează-te cu lumea în care te miști că nu se poate trăi un simulacru de viață, atâta timp cât contești regulile acestei supraviețuiri nu vei da de fericire... și ce frumos e să fii fericit cu adevărat...
Foarte frumos spus...Ajung la suflet vorbele...ideea mă poartă spre acea lume de care zici...despre care zici că există...Dar eu nu mai am loc în ea....Nu mă mai primește nimeni printre sufletele care se află acolo...Timpul meu a trecut pentru a redescoperi ceea ce aș putea găsi acolo.
Nu fac parte dintre oamenii care să se mintă...pentru că sunt prea realistă...sunt tipul de om conservator...cu anumite principii de viață...să spunem că sunt formate și datorită meseriei pe care o practic.....Deci nu mă pot minți că aș fi alta...că aș fi altfel...că mă nasc a doua oară pentru a descoperi ceea ce nu am descoperit prima dată...Să mă nasc iarăși pentru a nu mai face greșelile pe care le-am făcut...acelea de a-mi dărui sufletul și inima unei persoane nedemne de ceea ce sunt și ce simt eu...Nu mă pot minți nici mâine...și niciodată....Aluatul din care sunt construită mă face să îmi mențin forma și consistența...
În lumea în care sunt acum...pot spune că exist ...și mă desfășor după bunul meu plac....Mă simt la mine acasă...am posibilitatea să cunosc multă lume...mulți oameni cu fel de fel de personalități...Sunt în elementul meu pentru că nu mă vede nimeni...nu poate să-mi rupă din ceea ce sunt ...din ceea ce dețin...Dar e o lume pe care mi-am făcut-o eu...nu e lumea despre care spui tu......în care îmi spui să mă introduc și cu care să mă acomodez.
Fericirea nu mai poate fi prezentă pe aici prin zona mea...e timpul trecut. Sunt fericită că sunt citită... că am cu cine să comunic...că mi-am făcut foarte mulți prieteni....Mă mulțumesc cu atât...pentru că știu că atât mi se cuvine....și eu nu cer mai mult de la viață.....Mă mulțumesc cu cât mi se oferă și mă bucur de acest puțin....