Mie îmi pasă!


Am plecat din țară cu șapte ani în urmă, dezamăgit si decis să nu mă mai întorc niciodată și nici să mă mai intereseze ce se întâmplă în urmă. Eram prea scârbit de acel circ jalnic și rușinos pe care-l ofereau cei care, profitând cu nerușinare de jertfa unor inocenți, au pus mâna pe frâiele puterii, multumiti că puteau în fine să se bucure în tihnă de orice ar fi făcut, căci doar fuseseră investiti cu toate instrumentele menite să le faciliteze accesul la bogăție, prin intermediul furtului instituționalizat, pe care l-au numit: PRIVATIZARE.
Si-au asigurat în primul rând un fond confuz de legi, care să le ofere cadrul propice jafului generalizat, ca de altfel și protecția necesară, în cazul că cineva ar fi fost tentat să intervină, reușind să fure astfel nestingheriți, la lumina zilei, cu o nonșalanță incredibilă.
Știu că toate acestea sunt arhicunoscute și că această trecere în revistă a unor fapte pertrecute cu ani de zile în urmă, poate să pară o chestiune total inutilă, asemănătoare gestului de a închide poarta ocolului, după ce lupul a mâncat deja toate oile. Motivul pentru care le-am reamintit este de fapt altul. Văd că Istoria, după "bunul" ei obicei, se repetă și în aceste zile, doar că de această dată scopul este diferit. Acum, "făcătorii de legi", acea turmă amorfă care populează sălile Parlamentului și-a îndreptat atenția, către o nouă direcție de unde au simțit că vine pericolul. S-au trezit(la modul propriu, căci foarte mulți dormeau în fotoliile confortabile, fiind plătiți pentru acest notabil "efort", cu lefuri grase și cu o serie de alte avantaje pe care nu are rost să le enumăr)și dacă tot s-au trezit, au vrut să știe ce anume a intervenit, pentru a justifica această totală lipsă de respect față de "meditația" lor profundă.
" Fraților!!!- li s-au adresat "veghetorii"- Ne paște un mare pericol! Băsescu a aflat că noi am schimbat denumirea acestei instituții, din "Casa poporului", în hotel "Parlament". Acum, numai aceasta n-ar fi mare lucru, dar partea mai delicată, este că mai știe și de faptul că aici sunt "cazați", niște delicvenți...Scuzați-ne, dar aceasta este maniera în care s-a exprimat el.
Ce credeți că ar trebui să facem în această situație?!"
"Să-l demitem! Să-l împușcăm! Să-l judecăm după legile noastre și să-l executăm în Piață! Ce, adică numai franțujii să aibă decapitații lor?!...La eșafod!!!...La rug, cu ereticul care nu vrea să se convertească la "religia noastră"!!!"
Rezultatul acestui scenariu, (prezentat într-o manieră bufă, tocmai din dorința de a sublinia caracterul tragi-comic al situației actuale), a fost după cum se știe, favorabil într-o primă etapă, celor 322 de "falimentari".
Acum, va trebui ca poporul să decidă de ce parte se situează, prin votul pe care este chemat să-l deie în ziua de 19 mai. Chiar și fixarea acestei zile ca dată a Referendumului, demonstrează cu câtă perfidie și-au construit strategia "aleșii poporului" din Parlament, motivând într-o manieră la fel de ipocrită, ca tot ceea ce au intreprins și până acum, că termenul prevăzut în Constituție este de fix...30 de zile. Fiind convinși de faptul incontestabil(toate statisticile o confirmă), că Președintele se bucură de multă simpatie, caută prin orice mijloace să-l discrediteze, ori cel puțin, să-i diminueze în mod artificial cota de popularitate, prin manevre de orice natură; iar una ditre ele este fără îndoială și această decizie de a fixa Referendumul într-o zi lucrătoare.
Și-au făcut bine socotelile ticăloșii. Oricât de mult l-ar simpatiza pe Băsescu, oamenii care trăiesc din bruma pe care o agonisesc muncind zi de zi, nu-și pot permite "luxul" de a lipsi de la servici, pentru ca să participe la Referendum. Nici nu vă închipuiți cum s-ar fi desfășurat unul la care "stimabilii 322", ar fi avut interes ca afluența la vot să fie cât mai mare. Cum însă de rezultatul acestuia, sunt conștienți că depinde într-o măsură decisivă soarta lor, își dau toată silința și își pun în mișcare întregul arsenal de piedici, șicane și capcane, cu ajutorul cărora, dacă nu vor reuși să-și elimine total adversarul, cel puțin să-l slăbească într-o manieră, aproape egală cu eliminarea lui.
Poate că unii, amintindu-și de cele scrise în primele rânduri, vor fi tentați să mă întrebe: "Dar cum rămâne cu declarația pe care ai făcut-o la plecarea din țară?"
Acestora, ca de altfel tuturor celor care vor citi aceste rânduri, vreau să le spun că așa cum este și firesc, orice supărare își diminuează intensitatea și chiar dispare în cele mai dese cazuri, odată cu trecerea timpului.
La fel s-a întâmplat și cu mine. Nu am putut să continui să admit, că am închis ușa definitiv în urmă și mai mult chiar, că am aruncat și cheia. Nu poți(sau cel puțin, eu nu pot)să-ți uiți trecutul. Nu poți să-ți uiți și nici să-ți culpabilizezi veșnic părinții, pentru că nu s-au comportat cu tine așa după cum ți-ai fi dorit tu; iar țara în care te-ai născut și s-au născut moșii și strămoșii tăi, poate și chiar trebuie să fie privită astfel, indiferent cât ți se pare că ai suferit. Eu nu am plecat printre stăini, din cauză că nu-mi iubeam locul nașterii; ar fi o absurditate ca cineva să-și închipuie măcar așa ceva, căci o dovadă mai convingătoare decât aceea că am fost dispus să-mi jertfesc chiar viața pentru a face posibil idealul ca toți să poată trăi mai bine, nu văd care ar putea fi.
Ca să nu mă rezum doar la generalități lipsite de contur și substanță, am să vă spun că atunci, în acel decembrie de foc, când bazându-se pe faptul că poporul ajunsese la limita superioară a suportabilității din cauza regimului impus de Ceaușescu și acoliții săi, niște "maeștri păpușari", au tras "sforile" cu atâta abilitate încât ne-au făcut pe toți să acționăm la comandă, am fost si eu pe baricade. Din cauza naivității și idealismului incurabil cu care am fost înzestrat, nu m-am rezumat doar la privitul la televizor, așa cum au procedat cei mai mulți dintre conaționali, ci am pus mâna pe armă, decis să lupt pentru victoria acelei așa-zise Revoluții. Nu eram în armată, cum poate mulți ar fi tentați să creadă, ci lucram pe atunci la uzina Progresul Brăila; dar chiar și așa, m-am oferit voluntar în detașamentul Gărzilor patriotice, astfel că am primit arme și am fost repartizați apoi pe la diverse obiective strategice din oraș. Mie și altor doi, ne-a revenit sarcina să păzim pe timp de noapte bacul care făcea trecerea către Tulcea, de la Smârdan; iar ziua trebuia să facem și "filtru" la mașinile care utilizau acest serviciu. Pot să vă spun că am fost întâmpinați chiar din primele momente în care ne-am preluat locul în dispozitiv, cu "căldura" unor rafale de pistol automat, pe care le-au tras militarii care se aflau deja acolo, după o mașină care a refuzat să se oprească la somație. Au fost zile de foc, vorbind la modul propriu, însă Dumnezeu a vrut ca să nu sfârșesc în mod stupid, ca cei care mai sunt pomeniți uneori(din ce în ce mai rar și mai puțin convingător), ca "Eroi ai Revoluției". Nu m-am mai "ostenit" nici măcar să-mi revendic acel brevet(sau cum s-o mai fi numind), de luptător în Revoluție, căci mult prea repede mi-am dat seama că făcusem parte dintr-o "distribuție" adhoc, care trebuia să deie legitimitate și o aureolă de paladini, acelor "maeștrii păpușari".
Acum, când văd că situația din țară, care după recenta aderare la Uniunea Europeană, părea că are șanse reale de redresare, a devenit una care nu poate să nu-mi stârnească îngrijorarea, mă văd din nou obligat să intervin, de această dată cu arma cuvântului(este cea mai puternică, atunci când este bine folosită), și să-i îndemn pe toți cei cărora nu le este indiferentă soarta țării, să-i lovim cu forța argumentului cuprins în votul din 19 mai, pe cei care își închipuie, chiar și după 17 ani, că România este "feuda" moștenită de la vreo mătușă Tamara, și că românii sunt atât de imbecili încât nu sunt în stare să spună într-o bună zi: "NE-AM SÃTURAT!!!AJUNGE!!!
Parlamentul, care ar trebui să reprezinte un fanion al democrației, a devenit un fel de stat în stat, care taie și spânzură după bunul plac, în virtutea votului pe care l-a primit, într-un dispreț total față de cei care l-au dat.
Aruncă praf în ochii oamenilor, declarându-se "slujitori ai poporului", în numele căruia se văd îndreptățiți să adopte orice fel de legi, oricât de aberante ar fi, legi pe care apoi tot ei să le modifice, atunci când nu le mai sunt de folos în forma inițială.
Dacă cineva poate să mă facă să înțeleg absurdul situației, când așa-zisul "stăpân", poporul, trăiește așa cum trăiește, din câteva sute de lei, sau mai puțin într-o lună, iar "slujitorii" nu par că se mai mulțumesc nici cu zeci, sute de mii sau chiar milioane, abia atunci am să consider că nu am dreptul să-i declar pe acei mișei, buni de puși la muncă forțată în beneficiul societății, drept niște hoți. Până atunci însă...mai avem se pare cale lunga.
Pentru aceasta, acum trebuie să judecăm corect lucrurile și să fim alături de cel care vrea să ne fie alături, și să-l determinăm ca să nu uite, că uneori chiar și cei "mici", pot decide soarta celor "mari".
Doamne ajută România și pe români, oriunde s-ar afla!